Un record absolut de căldură a fost înregistrat sâmbătă în Quebec, cu peste 23 de grade Celsius raportate la Montreal, cu 15 grade mai mult decât temperatura medie, a anunţat Environment Canada, relatează AFP.
Recordul anterior fusese înregistrat pe 10 noiembrie 2020, cu 22,4 grade Celsius, potrivit Ministerului Mediului, conform Agerpres.
„Este prima dată când înregistrăm o astfel de temperatură în noiembrie de la începutul măsurătorilor, este un record absolut”, a declarat Dominic Martel, meteorolog la Environment Canada.
Penultimul record datează din noiembrie 1948, cu o temperatură de 21,7 grade.
De la începutul săptămânii, temperaturile au crescut treptat, din cauza unei mase de aer cald venite din sudul Statelor Unite.
Pentru această perioadă, temperaturile medii oscilează de obicei în jurul valorii de 8 grade Celsius în Montreal. În luna octombrie temperaturile erau deja cu peste 2 grade Celsius peste medie.
Aceste creşteri de temperatură nu ar trebui să dureze. „Se aşteaptă o revenire la vremea de iarnă la jumătatea lunii noiembrie. Modelele par să indice o scădere a temperaturilor către weekend-ul viitor. Aceasta ar însemna probabil prima ninsoare din sezon pentru Montreal şi regiunea înconjurătoare, cu temperaturi în jur de 0 grade Celsius”, a declarat Patrick Duplessis, meteorolog pentru MétéoMédia, un canal de televiziune specializat din Quebec.
Editor : A.C.