Reacția premierului din Papua Noua Guinee, după ce Biden a spus că unchiul său a fost mâncat acolo de canibali: „Un moment de confuzie”

Data publicării:
James Marape
Premierul l-a îndemnat pe Biden „să facă în aşa fel încât Casa Albă să se aplece asupra curăţării acestor vestigii”. FOTO: Profimedia Images

Prim-ministrul statului insular Papua Noua Guinee a minimizat afirmaţiile preşedintelui american, Joe Biden, care sugerau că unchiul său a fost devorat de canibali în această ţară, văzând respectivele declaraţii „un moment de confuzie” al liderului de la Casa Albă, au transmis luni mai multe media, informează AFP, citată de Agerpres.

„Există uneori momente de confuzie”, a declarat James Marape, subliniind, totodată, că relaţiile dintre cele două ţări sunt mai puternice decât un simplu „moment de rătăcire”.

„L-am întâlnit de patru ori şi el a avut întotdeauna sentimente călduroase pentru Papua Noua Guinee”, a subliniat Marape, precizând că Biden „nu a vorbit niciodată despre Papua Noua Guinee ca să evoce canibali”.

Joe Biden a povestit că unchiul său ar fi fost mâncat de canibali

Săptămâna trecută, Joe Biden a provocat uimire după ce a împărtăşit o poveste de familie, cea a unchiului său Ambrose Finnegan, ucis în Noua Guinee în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Preşedintele american a afirmat că trupul unchiului său nu a fost găsit niciodată „pentru că erau mulţi canibali” în acea regiune.

Documente militare oficiale arată însă că Ambrose Finnegan a murit în acelaşi timp cu alţi doi militari, în prăbuşirea avionului lor în Oceanul Pacific, din cauze necunoscute. Un al patrulea pasager a fost salvat, însă ceilalţi trei nu au fost niciodată găsiţi.

În istorie, cazuri de canibalism au fost documentate la un mic număr de triburi în regiuni izolate din Papua Noua Guinee. Aceasta face ca ţară să fie obiectul unor clişee pe cât de desuete, pe atât de tenace, de care ea încearcă de decenii să se debaraseze.

Apreciind că „există valori mult mai profunde în relaţia noastră decât o declaraţie, un cuvânt, un titlu cu litere mari”, Marape l-a îndemnat pe Biden să se concentreze mai degrabă pe eliminarea muniţiilor neexplodate, moştenite din Al Doilea Război Mondial, care mai sunt încă în acest arhipelag.

Premierul l-a îndemnat pe Biden „să facă în aşa fel încât Casa Albă să se aplece asupra curăţării acestor vestigii”

„Îl îndemn pe preşedintele Biden să facă în aşa fel încât Casa Albă să se aplece asupra curăţării acestor vestigii (...), pentru ca adevărul asupra militarilor dispăruţi, precum Ambrose Finnegan, să poată fi restabilit”, a scris prim-ministrul Marape într-un comunicat dat publicităţii duminică.

În timpul unei operaţiuni de deminare întreprinse în 2014 pe insula Bougainville de către trupe australiene şi americane, au fost distruse 16 tone de muniţii de război.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singura gară din România, punct de frontieră pentru două țări. O bijuterie inspirată din Veneția și o...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic