Joe Biden a povestit că unchiul său ar fi fost mâncat de canibali și a ajuns din nou ținta ironiilor

Data publicării:
joe biden
Foto: Joe Biden, președintele SUA / Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden a provocat stupoare joi după ce a povestit o istorie de familie, pe cea a unchiului său, despre care a spus că ar fi fost devorat de canibali în Noua Guinee, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Şi aşa cum se întâmplă adeseori în cazul poveştilor de familie, el şi-a luat libertăţi în faţa realităţii, documente oficiale arătând de fapt că acest unchi al său a murit în urma prăbuşirii avionului său în mare, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Opoziţia republicană nu a ezitat să ridiculizeze această nouă digresiune extravagantă a preşedintelui în vârstă de 81 de ani, o ilustrare, potrivit acesteia, a declinului său cognitiv.

"Dar da...aşa este Joe...", a ironizat fostul preşedinte Donald Trump pe contul său oficial de campanie de pe X (ex-Twitter).

Casa Albă a sărit în apărarea lui Joe Biden joi, afirmând că preşedintele, spunând o poveste de familie, a dorit să aducă un omagiu soldaţilor şi foştilor combatanţi.

Joe Biden a adus un omagiu memoriei unchiului său în timpul unei vizite în oraşul natal al acestuia, Scranton, Pennsylvania.

Preşedintele american, care abia împlinise un an când unchiul său a murit în 1944, a vizitat un monument dedicat soldaţilor căzuţi în război şi a atins cu vârful degetelor numele locotenentului Ambrose Finnegan, gravat pe stelă.

Avionul său "a fost doborât în Noua Guinee, iar corpul său nu a fost găsit niciodată, pentru că existau o mulţime de canibali - serios - în această parte" a insulei din Oceania, a afirmat mai târziu Joe Biden în faţa lucrătorilor de la o oţelărie din Pittsburgh, apoi din nou în faţa presei.

Dar site-ul Agenţiei oficiale privind prizonierii de război şi americanii dispăruţi indică faptul că avionul lui Ambrose Finnegan "s-a prăbuşit" în mare în largul coastelor din Noua Guinee.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a confirmat că unchiul preşedintelui "şi-a pierdut viaţa când avionul său militar s-a prăbuşit în Pacific" şi nu pe uscat.

Ea i-a luat însă apărarea lui Joe Biden pentru care aducerea unui omagiu unchiului său la acest monument a fost un moment "incredibil de emoţionant şi important", potrivit purtătoarei de cuvânt citate.

Joe Biden a "pus în evidenţă istoria unchiului său" pentru a-şi arăta sprijinul faţă de veterani.

A fost, de asemenea, o modalitate de a pune accentul pe contrastul faţă de rivalul său în cursa prezidenţială, Donald Trump, care în timpul mandatului său de preşedinte (între 2017 şi 2021) i-ar fi calificat pe soldaţii care au murit în lupte drept nişte "rataţi".

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei