Autoritățile ruse fac investigații după ce o rachetă balistică intercontinentală lansată, miercuri, de Coreea de Nord s-ar fi prăbușit în apele Rusiei, a declarat presa de stat, care îl citează pe ministrul adjunct de Externe, Andrei Rudenko, relatează Reuters.
Rudenko spune că ministerul rus al Apărării investighează incidentul, dar că „până acum nu are informații clare că racheta a căzut în Rusia”, arată agențiile de presă RIA și TASS.
„Coreea de Nord a tras o rachetă balistică neidentificată în Marea de Est”, a declarat, miercuri, statul major interarme de la Seul, folosind numele coreean pentru Marea Japoniei. Relaţiile dintre cele două Corei sunt la cel mai scăzut nivel.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a numit anul trecut drept „ireversibil” statutul de putere nucleară al Phenianului şi a cerut o dezvoltare sporită a armamentului, în special a armelor nucleare tactice. Ca răspuns, Seulul şi Washingtonul au promis că Phenianul se va expune unei riposte nucleare şi cu „sfârşitul” actualului său guvern dacă decide să folosească arme atomice împotriva lor.
Anul acesta, Coreea de Nord a efectuat o serie de teste de armament în pofida sancţiunilor, în special testarea celor mai puternice rachete balistice intercontinentale (ICBM) ale sale.
Citește mai mult AICI
Joi, Coreea de Nord anunța că a testat cu succes noua sa rachetă balistică intercontinentală (ICBM) cu combustibil solid, potrivit presei de stat.
Hwasong-18 - un nou tip de ICBM cu combustibil solid care ar fi fost lansată de armata nord-coreeană numai o singură dată, în aprilie - a parcurs 1.001 de kilometri la o altitudine maximă de 6.648 km înainte de a cădea în Marea de Est, a indicat agenţia de presă nord-coreeană ACTC, folosind denumirea coreeană pentru Marea Japoniei.
Potrivit experţilor, durata zborului de aproximativ 70 de minute este, de asemenea, similară celei din lansările anterioare de ICBM de către Coreea de Nord. Lansarea care, potrivit ACTC, a fost supervizată de liderul nord-coreean Kim Jong Un, a fost o „mare explozie” care a zguduit „întreaga planetă”, a adăugat presa de stat citată de Agerpres.
Kim Jong Un a mai promis că va fi lansată „o serie de ofensive militare mai puternice” până când Statele Unite şi Coreea de Sud îşi vor schimba politica faţă de Nord, a informat ACTC.
Editor : C.L.B.