Putin le dăruiește pământ în teritoriile anexate soldaților care „s-au remarcat” în războiul din Ucriana

Data publicării:
Vladimir Putin închină un pahar de șampanie
Soldații ruși au mai primit premii în alimente sau mașini reușitele din Ucriana.

Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat decretul prin care cere autorităților din Crimeea și Sevastopol să ofere teren pentru casă soldaților care au fost decorați pentru „merite” în războiul din Ucraina. Tot în același decret, Kremlinul cere autorităților locale să ajute familiile celor morți în războiul de ocupație. 

Printre recomandările cuprinse în decret se numără și solicitările adresate autorităților din suburbiile Moscovei care ar trebui să identifice loturi de teren pentru „eroii” decorați de Putin, transmite Tass.  

Documentul denumit „Măsuri sociale suplimentare pentru susținerea militarilor și a familiilor acestora”  este adresat soldaților care au fost decorați pentru merite în cadrul „Operațiunii Militare Speciale”, dar și rudelor celor morți în război. „Guvernului Federației Ruse i s-a ordonat asigurarea legăturii dintre structurile de resort și autoritățile desemnate să îndeplinească decretul prezidențial”, precizează comunicatul Kremlinului. 

De la începutul mobilizării parțiale, autoritățile ruse au încercat să găsească stimulente pentru viitorii soldați care ar trebui să lupte în Ucraina. Printre cadourile primite de rudele celor morți în Ucraina se numără mașini, sau alimente oferite de autoritățile din regiunile care se confruntă cu o lipsă totală de apentență pentru mobilizare făcută de putin.

Spre exemplu, în Republica Tuva, recompensele distribuite rudelor celor înrolați includ o oaie vie, 50 de kilograme de făină, doi saci de cartofi și varză „în cantitatea necesară”. În regiunea Sahalin a Orientului Îndepărtat mobilizații au primit câte 5 kilograme de pește înghețat, iar în regiunea Kurgan din Urali, autoritățile au promis un kilogram de slănină recruților care își prezintă documentele de înrolare la piețele locale de carne.



 

Editor : Alexandru Rotaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Zboruri amânate cu până la trei ore pe aeroportul din Iași din cauza ninsorilor
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...