Putin acuză Kievul că a încercat să lovească centrala nucleară de la Kursk. Șeful AIEA: „Sunt foarte îngrijorat”

Data actualizării: Data publicării:
Kursk nuclear power plant, Russia.
Centrala nucleară din Kursk. Foto: Profimedia
Din articol

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat,joi, Ucraina că a încercat să lovească centrala nucleară de la Kursk, în regiunea rusă cu acelaşi nume, unde este în curs de două săptămâni o ofensivă de amploare a forţelor Kievului, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres. Șeful AIEA, Rafael Grossi, se declară îngrijorat de luptele din apropierea centralei și anunță că va merge în Kursk săptămâna viitoare.

„Duşmanul a încercat să lovească centrala nucleară în timpul nopţii”, a afirmat Vladimir Putin cu prilejul unei reuniuni transmise de televiziune rusă cu membri ai guvernului şi guvernatorii regiunilor frontaliere ale Ucrainei.

„AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) a fost informată. A promis că va trimite specialişti pentru a evalua situaţia, sper că o vor face”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Mai devreme joi, un purtător de cuvânt al AIEA a anunţat că directorul său general, Rafael Grossi, se va deplasa „săptămâna viitoare” la situl centralei nucleare de la Kursk, situat la circa 50 km de zona unde se înfruntă armatele rusă şi ucraineană.

AIEA nu a evocat totuşi o tentativă de atac ucrainean asupra sitului nuclear şi nicio imagine nu a fost difuzată până acum cu acest subiect, notează AFP.

De mai multe zile, Moscova avansează „ameninţarea” catastrofei nucleare în caz de atac al armatei ucrainene asupra centralei, fără a furniza mai multe detalii.

AIEA a făcut apel la cele două părţi să dea dovadă de „reţinere maximă” în zona acestui sit „pentru a evita un accident nuclear susceptibil să aibă grave consecinţe radiologice”.

Rafael Grossi a spus că este „în contact cu autorităţile competente din cele două ţări” și că ia foarte în serios riscul ca instalația atomică să poată fi avariată în timpul ostilităților din regiunea Kursk, scrie Financial Times, potrivit Kyiv Independent

El a precizat că centrala de la Kursk este situată „în raza de acțiune a artileriei” ucrainene.

„Și din moment ce există luptă, sunt foarte îngrijorat”, adaugă Grossi.

Șeful AIEA susține că dorește, de asemenea, să evalueze alimentarea cu energie externă și rutele către centrală.

Rusia a început deja să fortifice centrala nucleară, care este situată la aproximativ 60 de kilometri nord de orașul rus Sudja, controlat de Kiev.

La începutul întâlnirii de joi, Putin a afirmat: „V-am adunat pentru a discuta situaţia care evoluează în acest moment în regiunile de frontieră ale Rusiei”.

Prim-vicepremierul Denis Manturov a declarat cu acest prilej că Rusia evaluează pagubele provocate agriculturii şi industriei în regiunile de frontieră.

Guvernatorul regiunii Kursk, Aleksei Smirnov, a spus că 133.190 de oameni au plecat sau au fost evacuaţi din regiune. Putin l-a întrebat dacă cooperarea cu agenţiile militare şi de aplicare a legii funcţionează şi Smirnov a răspuns afirmativ.

Guvernatorul regiunii Briansk, Aleksandr Bogomaz, i-a spus la rândul său lui Putin că forţele de la frontieră au împiedicat o echipă ucraineană de recunoaştere şi sabotaj să pătrundă în regiune.

Ucraina neagă

Kievul a respins acuzațiile Rusiei privind planificarea unui atac asupra centralei nucleare Kursk.

Anterior, Rusia a afirmat că Ucraina plănuia să atace centrala nucleară de la Kursk, precum și centrala nucleară Zaporojie, ocupată de Rusia în Ucraina, fără a furniza dovezi.

„Respingem oficial aceste rapoarte false. Ucraina nu are nici intenția și nici capacitatea de a efectua astfel de acțiuni. Rusia trebuie să înceteze să răspândească minciuni periculoase”, a declarat Heorhii Tykhyi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei.

Centrala Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, se află sub ocupație rusă din martie 2022. Kievul a acuzat în repetate rânduri Rusia că folosește centrala pentru șantaj nuclear și că pune în pericol siguranța acesteia.

Kievul a declarat la 11 august că forțele rusești au dat foc la „un număr mare de anvelope în turnurile de răcire” de la centrala nucleară, în încercarea de a „crea panică în așezările de pe malul drept al fostului rezervor”.

AIEA a declarat atunci că siguranța nucleară la centrala Zaporojie nu a fost afectată.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele mai mari pensii din România, conform CNPP. Cum ajungi să primești lunar o avere...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”