Putin a promulgat anexarea ilegală a celor patru regiuni ocupate de ruși în Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin, la ceremonia de anexare ilegală a 4 regiuni ucrainene
Vladimir Putin, la ceremonia de la Kremlin prin care Rusia a anexat ilegal patru regiuni din estul și sudul Ucrainei. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat miercuri legea care oficializează anexarea ilegală a patru regiuni din Ucraina, controlate parţial de forţele ruse, a relatat agenţia oficială de presă TASS, preluată de Reuters.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Anexarea vizează regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, ce reprezintă în jur de 18% din teritoriul recunoscut internaţional al Ucrainei.

Rusia a declarat anexările după ce a organizat ceea a a numit referendumuri în zonele ocupate în Ucraina. 

Guvernele occidentale şi Kievul au declarat că scrutinele au încălcat dreptul internaţional, au fost coercitive şi nereprezentative, notează Agerpres.

Marți, Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, a aprobat încorporarea celor patru regiuni ucrainene în Federaţia Rusă.

Într-o şedinţă desfăşurată marţi, Consiliul Federaţiei a votat în unanimitate ratificarea legislaţiei de anexare a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, în urma votului similar care a avut loc luni în Duma de Stat, camera parlamentară inferioară.

După o serie de înfrângeri drastice suferite în ultimele săptămâni de trupele ruse în urma contraofensivelor ucrainene, în special în regiunea nord-estică Harkov, unde armata ucraineană a recuperat peste 450 de localităţi, preşedintele rus Vladimir Putin a decis mobilizarea a 300.000 de rezervişti pentru a consolida trupele pe frontul ucrainean şi formalizarea anexării provinciilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie. 

Dar în urma contraofensivelor ucrainene niciuna dintre aceste provincii nu se mai află acum integral sub controlul trupelor ruse.

Mai mult, în analiza de miercuri a războiului din Ucraina, care a fost realizată de Ministerul britanic al Apărării, se precizează că în acest moment conducerea rusă de la Kremlin are toate motivele să fie îngrijorată, în condițiile în care trupele ucrainene se apropie tot mai mult de „granița” regiunii Lugansk. 

Forțele ucrainene continuă să facă progrese atât în ofensiva de pe frontul de nord-est, cât și în cea de pe frontul sudic, se mai arată în evaluarea britanicilor. 

Citește și: Ucraina lovește puternic Rusia în regiunile pe care Moscova încearcă să le anexeze. SUA trimit Ucrainei noi sisteme HIMARS și obuziere

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...