Video Prizonierii de război ruși povestesc cum comandanții lor și-au ucis soldaţii răniți: „Puteau fi salvați. Pur și simplu i-a împușcat”

Data actualizării: Data publicării:
prizonieri
Soldații ruși căzuți prizonieri de război vorbesc despre cruzimea comandanților ruși față de propriile trupe.Sursa: captura video

Soldații ruși căzuți prizonieri de război vorbesc despre cruzimea comandanților ruși față de propriile trupe. Într-un interviu acordat unui jurnalist ucrainean, ei și-au acuzat comandanții că le-au ucis camarazii răniți.

Jurnalist: Soldații (n. red. ruși) spuneau că i-au ucis pe cei răniți.

Soldat rus: Așa este...

Jurnalist: Ce vrei să spui prin a termina?

Soldat rus: Pur și simplu. Un soldat rănit era întins pe jos, iar un comandant de batalion l-a împușcat. Era tânăr. Era rănit și stătea întins pe pământ. A fost întrebat dacă poate merge. A spus că nu, după care a fost împușcat.

Jurnalist:Cea mai importantă informație este că acesta nu a fost singurul caz.

Soldat rus: Da. Locotenent-colonelul se plimba și a împușcat patru sau cinci soldați. Toți erau bărbați tineri. Ar fi putut fi salvați, ajutați și luați de acolo. Pur și simplu i-a împușcat.

*

Soldat rus: Mamă, sunt în viață. Totul este bine. Sunt prizonier în Odesa. Risc să merg la închisoare. Mamă, noi nu suntem pacificatori aici, așa cum ni s-a spus. Suntem invadatori. Am ucis civili. Mamă, este un coșmar... Suntem 15-20 de oameni din unitatea mea, cei care au supraviețuit. Ceilalți sunt morți... Noi suntem fasciștii aici. Ceea ce le-am făcut oamenilor a fost un coșmar. Am fost dezinformați. Nu ni s-a spus adevărul. Ne-au spus că sunt fasciști aici, dar, mamă, am împușcat civili.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri