Casa Albă s-a pregătit de Ziua Sfântului Valentin, iar de asta s-a ocupat chiar Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care a decorat reședința cu inimioare. Cu această ocazie, noul președinte al SUA, Joe Biden, a dezvăluit că Valentine's Day, așa cum o numesc americanii, este ziua preferată a soției sale.
Pe peluza reședinței prezidențiale au fost instalate mai multe decorațiuni în formă de inimă, pentru a le mai ridica moralul americanilor deprimați din cauza pandemiei. Ziua Sfântului Valentin este, de altfel, preferata Primei Doamne. A mărturisit-o chiar președintele Joe Biden, care s-a plimbat câteva minute pe peluză cu soția sa și cei doi câini ai familiei. Ocazie cu care i-a și oferit o cafea unei jurnaliste.
La ce cadou v-ați gândit pentru Sf. Valentin?, l-au întrebat pe Joe Biden jurnaliștii strânși la Casa Albă. "Încă nu e Sf. Valentin și nu o să vă spun. Dar Sf. Valentin e o zi importantă, e ziua preferată a lui Jill", le-a declarat președintele Statelor Unite.
Întrebată, la rândul ei, ce a inspirat-o să decoreze Casa Albă cu ocazia zilei Sfântului Valentin, Prima Doamnă a Statelor Unite a mărturisit că dorit să aducă un strop de bucurie și speranță. "Am vrut să aduc puțină bucurie, lucrurile au fost atât de complicate din cauza pandemiei și toată lumea e deprimată. Așa că e vorba doar de puțină bucurie, de puțină speranță", a spus Jill Biden.
Într-o ținută lejeră, Joe Biden, președintele Statelor Unite, a stat de vorbă minute bune cu presa și chiar a lansat o invitație:
- Dacă vă întoarceți și vinerea viitoare, voi aduce gogoși. Îmi cer scuze. Uite, ia-o, nu am apucat să beau. Ia-o, haide!
- O să intru în belele, nu port mască.
- Îți dau cuvântul meu, nu am apucat să beau.
- Vă mulțumesc, apreciez.
- În regulă, ne mai vedem.
- Mulțumim, domnule președinte!
Editor : A.A.