Președintele Ucrainei riscă să fie amendat pentru că a încălcat regulile din pandemie

Data publicării:
presedintele ucrainei Volodimir Zelenski la o cafenea cu mai multi ministri desi nu este voie din cauza restrictiilor din pandemie
Foto: president.gov.ua

O fotografie - oficială, în cazul acesta aceasta - dată publicității chiar de serviciul de presă al Preşedinţiei ucrainene a stârnit un adevărat scandal la Kiev și riscă să ducă la amendarea președintelui țării pentru încălcarea regulilor din timpul pandemiei.

În fotografie, președintele și mai mulți colaboratori Volodimir Zelenski beau o cafea într-un local, în condiţiile în care restaurantele şi cafenelele în spaţii închise se vor putea redeschide în Ucraina abia de vineri, în cadrul măsurilor de relaxare graduală a restricţiilor.

Poliţia ucraineană a anunțat că va investiga dacă preşedintele Volodimir Zelenski a încălcat restricţiile antiepidemice instituite în Ucraina mergând la o cafenea împreună cu membri ai echipei sale şi cu alţi funcţionari în timpul unei vizite în oraşul Hmelniţki, situat la circa 340 de kilometri de capitala Kiev, relatează joi agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Potrivit agenţiei ucrainene UNIAN, viceministrul de interne Anton Gheraşcenko a precizat că „pentru a vedea dacă preşedintele şi cei care l-au însoţit sunt vinovaţi, este necesar să înţelegem contextul general al situaţiei”.

Amenzile pentru încălcarea restricţiilor antiepidemice merg în Ucraina până la 17.000 de grivne (circa 560 de euro).

Preşedintele Zelenski a declarat joi că este gata să plătească amenda, dacă va rezulta că a încălcat restricţiile, dar mai spune că a intrat în acea cafenea „la invitaţia” proprietarului.

La rândul său, ministrul adjunct al sănătăţii, Viktor Liaşko, este de părere că preşedintele nu a încălcat nici o regulă, întrucât se afla acolo într-o vizită de lucru şi patronul cafenelei a dorit să-i arate cum a pregătit localul pentru a se conforma regulilor sanitare ce vor trebui respectate la redeschidere.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri