Președintele Dumei de Stat - camera inferioară a parlamentului rus - a amenințat că Rusia va „revendica” Alaska dacă Statele Unite îngheață sau confiscă activele Rusiei ca sancțiune pentru invadarea Ucrainei, scrie The Moscow Times.
„America să nu uite: există o bucată de pământ, Alaska”, a decarat Viaceslav Volodin miercuri, în ultima sesiune a Dumei de Stat, înainte de vacanță, potrivit site-ului citat.
„Când vor să umble la resursele noastre din străinătate, să se gândească înainte de a face ceva, pentru că și noi avem ceva de luat înapoi”, a mai adăugat el.
Volodin a mai arătat că vicepreședintele Dumei, Piotr Tolstoi, a propus organizarea unui referendum în Alaska pentru a se alătura Rusiei.
„Nu intervenim în treburile lor interne”, a spus Volodin, stăpânindu-și râsul, în aplauzele parlamentarilor.
Președintele Dumei sugerase anterior că Moscova ar putea de asemenea confisca activele din Rusia ale țărilor „ostile”, ca răspuns la propunerea SUA de a vinde bunurile confiscate de la oligarhii ruși pentru reconstruirea Ucrainei.
Se spune că rușii au ajuns prima dată în Alaska în anii 1600. Tranzitul regulat pentru comerțul cu blănuri între Siberia și Alaska a început în anii 1740, când pe coastele Alaskăi au început să apară așezări rusești.
Rusia a vândut Alaska Statelor Unite în 1867, pentru suma de 7,2 miloane de dolari, adică circa 5 cenți pe hectar.
Citește și: Avertismentul lui Medevdev: "Numai ideea de a pedepsi o ţară care are cel mai mare arsenal nuclear din lume este în sine una absurdă"
Editor : B.P.