Preşedintele Braziliei se răzgândește după ce declarase că Putin nu va fi arestat dacă vine la summitul G20 din Rio de Janeiro

Data actualizării: Data publicării:
lula duce mana labarbie, ingandurat
Preşedintele brazilian, Lula da Silva Foto: Profimedia

Decizia de a-l aresta pe preşedintele rus Vladimir Putin dacă va participa la summitul G20 de anul viitor din Brazilia ar fi de competenţa sistemului judiciar brazilian, a declarat luni preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva, după ce anterior dăduse asigurări că liderul la Kremlin nu va fi arestat dacă vine în ţara sa.

„Dacă Putin decide să se alăture (summitului de anul viitor), este de competenţa justiţiei să decidă (asupra unei posibile arestări), şi nu a guvernului meu”, a afirmat luni Lula într-o discuţie cu jurnaliştii din New Delhi, unde a participat la summitul G20 găzduit de India, potrivit Reuters, preluată de News.ro.

Sâmbătă, el declarase într-un interviu acordat emisiunii de ştiri First Post că „în niciun caz” Putin nu va fi arestat dacă va participa la summitul de la Rio de Janeiro.

Curtea Penală Internaţională a emis în martie un mandat de arestare pe numele lui Putin, acuzându-l de crime de război pentru deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina.

Brazilia este semnatară a Statutului de la Roma, care a dus la înfiinţarea CPI.

Însă preşedintele Braziliei a declarat luni că este necesar să se revizuiască aderarea ţării la Curtea Penală Internaţională, în condiţiile în care state precum SUA, China şi India nu au aderat la protocolul prin care se recunoaşte autoritatea acestei instanţe.

„Vreau să ştiu de ce SUA, India şi China nu au semnat tratatul CPI şi de ce ţara noastră l-a semnat”, a declarat Lula.

Brazilia a semnat Statutul de la Roma în anul 2000, iar acesta se aplică în 2002. Lula da Silva a mai condus Brazilia între 2003 şi 2010.

Putin a lipsit de la ultimele două summituri G20, de la Bali şi New Delhi, iar Rusia a fost reprezentată de ministrul său de externe, Serghei Lavrov.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În...
Film Now
Connie Nielsen, solară la 59 de ani. Impresionantă la premiera "Gladiator II", la 24 de ani de când a jucat...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
New Project
Orașul de mâine. Centrele urbane multifuncționale - un pas spre pierderea a cât mai puțin timp în trafic
Digi Animal World
Un pui de panda roşu a murit din cauza stresului provocat de focuri de artificii
Film Now
Jason Statham, poze rare cu frumoasa lui logodnică și cu cei doi copii. Vacanță de vis pe iaht, amintiri de...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului