Premierul Poloniei se teme de un atac al Rusiei împotriva estului UE

Data publicării:
Premierul Poloniei, Mateusz Morawieck
Premierul Poloniei, Mateusz Morawieck. Foto: Profimedia Images

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a pledat pentru o dublare a cheltuielilor de apărare în Europa, spunând într-un interviu acordat cotidianului regional francez Ouest-France că se teme de un atac rusesc în Polonia, Finlanda sau ţările baltice.

"Trebuie să prevedem că Putin va dori să-şi dezvolte politica agresivă, invazia sa. A început în Georgia, acum Ucraina, următorul obiectiv ar putea fi ţările baltice, Polonia, Finlanda sau alte ţări de pe flancul estic", a declarat Mateusz Morawiecki, potrivit AFP. 

"Avem nevoie de o armată europeană puternică", a insistat premierul polonez care consideră că "trebuie dublate cheltuielile pentru apărare în Europa". "Suntem în prezent la aproximativ 300 de miliarde de euro, ar trebui să trecem la 500-600 de miliarde de euro. Nu este imposibil şi acest lucru va permite Europei să joace în sfârşit un rol major", a adăugat el.

"Era păcii şi a ordinii internaţionale ajunge la sfârşit", a mai spus Mateusz Morawiecki. "Trebuie să fim conştienţi de asta. Este un test pentru Occident, iar modul în care reacţionăm la acest test ne va determina viitorul, nu ani de zile, ci decenii", a continuat el.

Şeful guvernului polonez a mai propus excluderea cheltuielilor pentru apărare din pactul european de stabilitate cu scopul de a permite ţării sale să cheltuiască 3% până la 4% din PIB pentru apărare astfel încât să facă faţă "agresiunii ruse împotriva Uniunii Europene".

Mateusz Morawiecki a cerut, de asemenea, "o serie de sancţiuni fără precedent şi zdrobitoare" după invadarea Ucrainei de către Rusia şi "discuţii pentru a face Europa independentă de achiziţionarea de hidrocarburi ruseşti". "Cumpărând petrol şi gaze ruseşti, finanţăm acum politica de agresiune a Rusiei", a ţinut el să adauge.

În contextul în care Varşovia se află în colimatorul Comisiei Europene în ceea ce priveşte independenţa judecătorilor şi nerespectarea deciziilor justiţiei europene, premierul polonez a spus că se aşteaptă de la "Comisia Europeană să nu ne supere cu aşa-zisa procedură a statului de drept (...), pentru că în prezent suntem pe punctul de a apăra flancul estic".

"Consider că suntem trataţi într-un mod discriminatoriu şi asta mai ales în timp de război. Nu ar trebui să fim trataţi aşa", a insistat Mateusz Morawiecki.

Polonia, membră a NATO, are o frontieră de 535 de kilometri cu Ucraina, reaminteşte AFP, citată de Agerpres.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...