Premierul din Etiopia le cere cetățenilor să pună mâna pe arme și să lupte împotriva rebelilor

Data publicării:
Un bărbat parte a trupelor regionale din Amhara. Aceste trupe au fost mobilizate pentru a readuce regiunea Tigray sub controlul guvernului federal etiopian.
Un bărbat parte a trupelor regionale din Amhara. Aceste trupe au fost mobilizate în noiembrie 2020 pentru a readuce regiunea Tigray sub controlul guvernului federal etiopian. Foto: Profimedia Images

Premierul etiopian Abiy Ahmed a făcut apel la cetățeni să pună mâna pe arme și să lupte pentru a bloca avansul rebelilor din statul nordic Tigray, informează BBC.

Ahmed a făcut chemarea la arme pe Facebook, după ce luptătorii rebeli din Tigray ar fi preluat controlul asupra mai multor orașe în statul vecin Amhara.

Statele Unite au cerut încetarea ostilităților în cazul conflictului vechi de un an care a declanșat o criză umanitară.

Frontul Popular de Eliberare din Tigray (TPLF) susține că dorește să oprească asediul pornit asupra regiunii nordice.

În mesajul postat duminică, premierul Ahmend spune că avansul rebelilor "împinge țara spre sfârșitul ei".

Ahmed i-a îndemnat pe cetățeni "să se organizeze și să mărșăluiască prin orice mijloace legale cu orice armă ... pentru a preveni, respinge și îngropa organizația teroristă TPLF", potrivit unei traduceri de pe site-ul de știri Addis Standard.

Mesajul său a coincis cu vestea că rebeli ar fi capturat orașele strategice Dessie și Kombolcha din statul Amhara, aflate la doar 300 de kilometri de capitala Addis Ababa.

Într-un mesaj postat luni pe Twitter, guvernul din Etiopia a anunțat că rebelii "au executat peste 100 de tineri" în zona Kombolcha. TPLF n-a comentat informațiile, iar ele nici nu au fost confirmate. Este dificil de verificat veridicitatea informațiile oferite de ambele tabere întrucât comunicațiile au fost întrerupte.

Secretarul de stat american Anthony Blinken și-a exprimat îngrijorarea asupra conflictului, spunând că luptele nu fac decât să prelungească criza umanitară gravă din nordul Etiopiei.

Mii de oameni au murit în luptele dintre cele două părți, milioane de oameni și-au părăsit casele și sute de mii sunt la un pas de foamete, a anunțat Organizația Națiunilor Unite (ONU).

Ambele părți au fost acuzate de atrocități, însă toate acuzațiile au fost negate.

Războiul a izbucnit pe 4 noiembrie 2020, când premierul etiopian Abiy Ahmed a ordonat o ofensivă militară împotriva forțelor regionale din Tigray. Ofensiva ar fi survenit drept răspuns pentru atacarea unei baze militare a guvernului. Ulterior, autoritățile au clasificat TPLF (partidul politic dominant în provincia Tigray) drept organizație teroristă și au exclus negocieri de pace. În ultimele săptămâni, guvernul a repornit ofensiva terestră, recurgând și la atacuri aeriene, însă nu a reușit să oprească avansul TPLF.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”