Povestea dramatică a „Podului de 72 de ore”, folosit de soldatul nord-coreean pentru a dezerta
„Podul de 72 de ore” este denumirea podului nord-coreean din Zona Demilitarizată (DMZ) pe care dezertorul din Coreea de Nord l-a traversat săptămâna trecută, într-o cursă contracronometru la bordul unui jeep militar, pentru a ajunge pe teritoriul Sudului. Podul, care a jucat un rol esențial în evadarea soldatului, este unul dintre simbolurile cele mai pregnante ale divizării dintre cele două Corei.
Podul traversează râul Sacheon, care împarte în două Zona Demilitarizată intercoreeană, fiind înconjurat de dealuri și câmpii.
A fost construit în trei zile după un incident sângeros petrecut în august 1976, când mai mulți soldați nord-coreeni au ucis cu topoare doi ofițeri ai trupelor americane în Zona Demilitarizată.
Până la acest episod, un alt pod, numit „Podul fără întoarcere”, în proximitate căruia au fost uciși soldații americani, fusese folosit constant în schimburile de prizonieri dintre cele două Corei luați în războiul din 1953.
După incidentul din 1976, Comandamentul ONU a cerut ca linia de demarcație militară din Zona Comună de Securitate – o porțiune a Zonei Demilitarizate - să fie pusă în aplicare și marcată în mod clar. Nord-coreenii au construit un nou pod în 72 de ore în jumătate nordică a Zonei Comune de Securitate (JSA), renunțând la vechea construcție, „Podul fără întoarcere”.
Incidentul petrecut în 1976 a fost la un pas distanță de a provoca un război între Statele Unite și Coreea de Nord.
Totul a pornit de la un copac din Zona Demilitarizată, un plop uriaș de Normandia. Plopul obstrucționa aria vizuală a unui punct important de observație din apropierea „Podului fără întoarcere”.
Prin urmare, în dimineața de 18 august 1976, o echipă a plecat spre punctul cel mai volatil al Zonei Demilitarizate ca să taie copacul. Cinci lucrători civili însoțiți de zece ofițeri din Comandamentul ONU. Ceea ce părea a fi o banală operațiune de tăiat un simplu pom avea să se dovedească a fi o incursiune foarte periculoasă.
Militarii ONU nu știau că, în urmă cu două săptămâni, câțiva soldați sud-coreeni încercaseră și ei să pună la pământ plopul, dar renunțaseră, fiind amenințați de soldații nord-coreeni.
Potrivit publicației Timeline, căpitanul Arthur G. Bonifas conducea escorta militară care supraveghea muncitorii sud-coreeni, în timp ce aceștia își pregăteau scările, fierăstraiele și topoarele pentru a tăia pomul. Restricțiile privind uzul armelor în Zona Demilitarizată nu i-au permis lui Bonifas să poarte la el în acea zi un pistol, chiar dacă cei mai mulți dintre ceilalți camarazi ONU veniseră înarmați fără știrea căpitanului.
Peste 20 de minute, locotenentul nord-coreean Pak Chul – numit „Buldogul”, din cauza agresivității sale - avea să vină în trombă pentru a-i avertiza pe muncitorii sud-coreeni și pe soldații americani să înceteze operațiunea, deoarece plopul fusese „plantat personal de Kim Il Sung”. Căpitanul Bonifas l-a ignorat și le-a ordonat civililor să își vadă mai departe de treabă.
Furios, Chul s-a întors pe partea nord-coreeană, iar minute mai târziu avea să revină într-un camion militar, cu douăzeci de soldați înarmați cu țevi și bâte. Locotenentul nord-coreean le-a poruncit din nou muncitorilor să lase topoarele jos, spre iritarea căpitanului Bonifas, care le-a ordonat iarăși să nu îl bage în seamă pe Chul.
„Ucideți-i pe ticăloși”, a izbucnit din toți rărunchii urletul lui Pak Chul, iar militarii ONU s-au trezit în mijlocul unui atac violent. Speriați, muncitorii și-au aruncat topoarele, care au fost luate apoi de soldații nord-coreeni, ucigându-l cu sălbăticie pe căpitanul Bonifas. Luați pe nepregătite de acest asalt, scrie Timeline, miliarii ONU nu au avut timp să folosească pistoalele pe care le ascunseseră în haine. Opt soldați au fost răniți grav. Al doilea mort a fost locotenentul Mark Barret.
„Îmi amintesc de pozele (făcute dintr-un post de observație – n.r.) cu ofițerii asasinați care mi-au fost puse pe birou. N-am mai văzut o asemenea brutalitate în viața mea”, avea să povestească peste ani un oficial militar american.
Statele Unite au luat atunci în considerare o serie de răspunsuri militare, optând până la urmă pentru desfășurarea câtorva zeci de elicoptere, bombardiere și avioane de luptă, laolaltă cu sute de soldați în Coreea de Sud.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
