Politico: Europa este pierzătoare, indiferent de cine câștigă cursa pentru Casa Albă. De ce SUA se îndepărtează tot mai mult de UE

În timp ce americanii se pregătesc să își aleagă un nou președinte, europenii așteaptă îngrijorați să vadă dacă câștigătorul va fi Donald Trump – un coșmar pentru mulți – sau Kamala Harris, care este văzută drept o opțiune mult mai bună pentru colaborarea transatlantică. Însă, durerosul adevăr este că interesul Americii pentru bătrânul continent a scăzut constant în ultimii 30 de ani și niciunul dintre candidați nu va aduce înapoi zilele de glorie ale relației SUA-Europa din anii '90, relatează Politico.

Asta nu înseamnă că alegerile nu vor afecta în niciun fel Europa. Unul dintre candidați este un admirator al lui Vladimir Putin care vrea să impună taxe de import de 100% pentru produsele europene și a promis că va pune capăt războiului din Ucraina în ziua imediat următoare după ce devine președinte.

Amenințările lui Trump legate de retragerea Washingtonului din NATO ar trebui tratate foarte serios pentru că, de această dată, fostul președinte american nu va mai fi înconjurat de oameni din așa-zisul „stat profund” (Deep State) care să îl tempereze.

De partea cealaltă, Harris a promis că va continua rolul Statelor Unite de lider global și are de partea ei un consilier eurofil, Phil Gordon, în care Europa își pune mari speranțe.

Europa nu mai este la fel de importantă pentru Washington precum era odată. Cu toate problemele ei, Europa nu mai este privită cu dragoste de americani, ci este văzută cu tot mai mult dispreț sarcastic – un loc unde să îți petreci vacanța și nimic mai mult, scrie Politico.

Diferența tot mai mare dintre evoluțiile celor două economii, în avantajul Americii, nu ajută deloc la repararea relațiilor cu Europa.

„Nu este dușmănie. Este indiferență.”

În ciuda ajutoarelor financiare și militare de miliarde de dolari pentru Ucraina venite din SUA, nici măcar pentru Biden – ultimul președinte american din era Războiului Rece – Europa nu a fost mereu o prioritate.

În scandalul AUKUS, SUA au „furat” un contract uriaș privind construcția de submarine nucleare de sub nasul Franței. Președintele francez Emmanuel Macron a reacționat furios, însă răspunsul Washingtonului a amintit de celebra replică a lui Don Draper: „Eu nu mă gândesc la voi deloc.”

În culise, francezii știu foarte bine cum privesc americanii înspre Europa. „Nu este dușmănie. Este indiferență. Uneori, aceasta este încă și mai rea”, a explicat un diplomat.

Apogeul relațiilor transatlantice a fost atins în data de 6 iunie 1994. Aliații Statelor Unite s-au adunat în nordul Franței să aniverseze 50 de ani de la debarcarea din Normandia, moment care a dat startul eliberării Franței de sub Germania nazistă și, totodată, primul pas înspre victoria finală pe frontul de vest.

Vedeta evenimentului a fost chiar președintele american Bill Clinton. SUA câștigaseră Războiul Rece și încă aveau peste 120.000 de trupe în Europa. Cu câțiva ani în urmă, la chemarea Americii, 40 de națiuni, inclusiv câteva europene, s-au alăturat Operațiunii „Furtună în Deșert”.

Vremurile erau diferite și din punct de vedere cultural. Echipa de vis a Americii la baschet, cu Michael Jordan în frunte, doar ce câștigase medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Barcelona, iar în Franța se deschisese EuroDisney – un fel de colonie americană la periferia Parisului.

SUA se retrage din Europa pe toate planurile, mai puțin cel digital

În prezent, SUA s-au retras de tot sau și-au redus prezența în Europa pe aproape toate planurile, mai puțin cel digital: companiile de tehnologie din America, precum Facebook și X, rămân în continuare stăpâne, dar nu mai prezintă același farmec de altădată.

Numărul de trupe americane a scăzut mult sub 100.000, în ciuda războiului care a izbucnit la granița NATO. Cu excepția ambasadorilor din Ungaria și Ucraina, David Pressman, respectiv Bridget Brink, diplomații americani au devenit timizi și ineficienți.

Îndepărtarea de Europa a început în timpul administrației fostului președinte american Barack Obama, care a îndreptat atenția Americii înspre Asia, potrivit lui Jérémie Gallon, care a lucrat la Washington și a scris o biografie a lui Henry Kissinger.

Dar Obama nu a făcut decât să împingă de la spate un proces care era deja în mișcare și care, acum, ar putea să accelereze.

„A existat o întreagă generație de oficiali importanți care aveau legături organice cu Europa, ori pentru că părinții lor au emigrat, ori pentru că erau refugiați din Europa. Kissinger, Brzezinski, Albright. Erau cu toții parțial europeni”, a explicat Gallon.

„Acum, avem o nouă generație în ascensiune care reflectă demografia Americii. Ei ori sunt legați de lumea vorbitoare de spaniolă, ori se uită înspre Asia. Cei cu legături cu Europa sunt pur și simplu mai puțin prezenți.”

Ironia face că acum relația economică dintre SUA și Uniunea Europeană este mai mare decât a fost vreodată în istorie. Comerțul transatlantic este uriaș și devine tot mai mare an după an.

Dar pentru izolaționiștii MAGA, în frunte cu Trump, care vede NATO ca pe o povară, și cu alesul său pentru postul de vicepreședinte, JD Vance, care crede că descurajarea Rusiei este același lucru cu a avea o atitudine pro-război, prezența Americii dincolo de ocean pare un deranj – o distragere de la prioritățile domestice precum deportarea imigranților sau menținerea prețurilor cât mai reduse.

„Nu putem să lăsăm securitatea Europei în mâinile votanților din Wisconsin la fiecare patru ani”

Potrivit estimărilor, dacă Harris va câștiga alegerile, Casa Albă va continua să susțină Ucraina, dar va îndruma Kievul în ultimă instanță spre un acord de pace cu Rusia în viitorul nu prea îndepărtat.

Investițiile în NATO vor rămâne la un nivel constant, dar regiunea indo-pacifică va avea prioritate în fața Europei.

Dacă Trump va câștiga, există sentimentul tot mai îngrijorător că orice se poate întâmpla. Unii cred că administrația lui va acționa rațional și nu va arunca în aer toată structura NATO, iar acordul privind încheierea războiului din Ucraina va fi gândit astfel încât ambele tabere să poată spune că au câștigat.

Spre exemplu, armata ucraineană ar putea primi toate armele de care are nevoie, în timp ce Rusia va fi amenințată că dacă nu încetează operațiunile ofensive toate restricțiile de folosire a armelor occidentale de către Ucraina vor fi ridicate. La schimb, Putin ar putea primi o parte din teritoriile ocupate.

Dar nu toți sunt atât de siguri că Trump va proceda în acest fel. Oficialii europeni spun că se pregătesc pentru orice situație ca să nu mai fie luați prin surprindere, așa cum s-a întâmplat în 2016.

Diplomații UE au promis că sunt pregătiți să riposteze „rapid și puternic” dacă Trump va încerca să pornească un război comercial cu Europa.

„Nu putem să lăsăm securitatea Europei în mâinile votanților din Wisconsin la fiecare patru ani”, a spus săptămâna trecută ministrul francez pentru Europa, Benjamin Haddad. „Haideți să ieșim din această negare colectivă. Europenii trebuie să își ia destinul în propriile mâini, indiferent de cine este președintele Statelor Unite.”

„Fără SUA, Europa este pierdută”

Acest ton a fost adoptat și de Comisia Europeană de la Bruxelles, care vrea ca Europa să fie mai independentă în privința tehnologiei, a apărării și a materiei prime. Adevărul este că atunci când vine vorba de imaginarea unui viitor în care America este mai puțin implicată, blocul european este profund divizat.

Pe cât de entuziasmați ar fi susținătorii unei „autonomii strategice” a Europei, nu există destul avânt în spatele proiectului de creare a unei armate europene sau a unei umbrele nucleare europene.

„Fără SUA, Europa este pierdută”, a scris analistul francez Nicolas Tenzer anul trecut. Mult mai periculos este riscul ca Europa să nu recunoască faptul că a pierdut deja și că rezultatul este că a rămas paralizată.

Editor : R.N.