POLITICO: Bulgaria va invita specialiști în traficul vamal din Olanda și Austria pentru a o sprijini în procesul de aderare la Schengen

Data actualizării: Data publicării:
Autoritățile de aici au invocat o creștere a numărului de migranți care încearcă să treacă granița dinspre Turcia.
Steagul Turciei (stânga) și steagul Bulgariei (dreapta) la granița terestră dintre Bulgaria și Turcia FOTO: Getty Images

"Experții vamali" invitați de Bulgaria vor superviza operațiunile de trecere a frontierei. Specialiștii olandezii și austrieci vor face recomandări tehnice și vor ajuta la temperarea îngrijorărilor care împiedică Sofia să intre în Schengen, a declarat Nikolai Denkov jurnaliștilor de la POLITICO.

"Situația nu este ușoară acolo", a spus premierul Bulgariei, despre maniera în care funcționează punctul de frontieră dintre Bulgaria și Turcia.

Potrivit oficialului, care a avut joi întrevederi cu liderii Austriei și ai Olandei, Mark Rutte și cancelarul Karl Nehammer, cele două state sunt singurele care se mențin sceptice în privința aderării. Rutte și Nehammer își fac griji cu privire la migranții care pot ajunge în Europa, prin intermediul graniței turco-bulgare, un punct de frontieră problematic, care a fost de-a lungul timpului poartă a traficului de droguri, persoane și arme din Orientul Mijlociu către Europa.

"Vom încerca să implicăm cât mai mult partenerii din Austria și Olanda, pentru ca aceștia să vadă ce este la frontieră, pentru că situația nu este ușoară acolo", a întărit noul premier al Bulgariei.

Potrivit sursei citate, liderul Executivului de la Sofia se bucură că are drept parteneri cele două țări, de la care se așteaptă la "recomandări tehnice" cu privire la supravegherea polițienească a frontierei turcești. Acesta a mai spus că la nivel național a fost pusă în funcțiune, prin colaborare cu Europol, o unitate specială pentru combaterea traficului de persoane.

Partajarea de expertiză vamală este componenta unui "proiect pilot internațional" lansat în martie de către precedentul Executiv al Bulgariei. Proiectul este finanțat parțial de Comisia Europeană și este o componentă a procesului de consolidare a încrederii și de a arăta că "facem tot ce este posibil acolo", a declarat premierul.

Ce îi îngrijorează pe bulgari la granița cu Turcia

Punctul de control «Kapitan Andreevo» de la frontiera cu Turcia, recunoscut drept locul prin care pătrund în UE contrabandiștii și unde importatorii ar fi supuși șantajelor, este considerat a fi un punct nevralgic, tocmai pentru că s-ar afla sub controlul grupurilor de crimă organizată. Chiar dacă guvernul precedent a confirmat că a preluat controlul punctului «Kapitan Andreevo», Denkov a recunoscut că autiritățile se confruntă în continuare cu probleme.

"Cunoaștem o parte dintre oamenii de afaceri care folosesc Kapitan Andreevo pentru afacerile lor ilegale", a declarat premierul.

"Dar de la cunoașterea unora dintre acești oameni până la blocarea a tot ceea ce se află acolo, ducem o luptă. (...) Chiar dacă avem reușite în acest sens. Incă nu este gata", a completat Denkov.

Dincolo de problemele de la frontiera cu Turcia, Bulgaria s-a confruntat și cu retorica olandeză și austriacă, prin care politicienii celor două state au capitalizat intern. Aplicat, Denkov a declarat că le va solicita lui Mark Rutte și lui Karl Nehammer să fie clari în privința îndoielilor pe care le au, astfel încât Sofia să poată răspundă la preocupări specifice.

"Principala noastră rugăminte pentru ei este ca, în situația în care găsesc o problemă specifică, să o definească în mod clar, astfel încât să știm care este situația care trebuie rezolvată", a declarat Denkov, spunând că "lucrurile nu au stat întotdeauna așa în trecut".

În aprilie, ministrul austriac de Externe Alexander Schallenberg a declarat că Viena își va menține dreptul de veto - ca un "semnal de alarmă" pentru Bruxelles, până când va vedea o "diminuare concretă" a solicitărilor de azil în Austria, care are cea mai mare rată de cereri de azil pe cap de locuitor din UE.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trei cuvinte din limba română pe care aproape nimeni nu le mai folosește. Le auzi foarte rar
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Anca Țurcașiu, val de reacții pe rețelele sociale după ce s-a fotografiat alături de iubit: „Până la urmă...
Film Now
Următorul James Bond „va oferi ceva diferit”. Actorul ales va trebui să aibă în vedere un contract pentru cel...
Adevarul
Angelina Jolie, apariție rară pe covorul roșu alături de fiul ei, Knox. Ce l-a supărat pe fostul ei partener...
Newsweek
Care pensie nu poate fi recalculată. Decizia instanței care interzice unele drepturi pensionarilor
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
balaceanu
Virgil Bălăceanu, general în rezerva, LIVE la Interviurile Digi24.ro
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Paul Teal, actorul din „One Tree Hill”, a murit la doar 35 de ani. Logodnica lui: „O parte din mine a murit...
UTV
Christina Aguilera, imagine rara alaturi de logodnicul ei, Matt Rutler, si cei doi copii, Max si Summer