Ambasada SUA la Kiev a transmis un mesaj de avertizare către cetățenii săi de pe teritoriul Ucrainei, cu ocazia Zilei Independenței, marcată pe 24 august. În 2023, Rusia a atacat cu drone și rachete mai multe regiuni chiar când Kievul marca cei 32 de ani de independență.
Ambasada îndeamnă cetățenii săi care se află pe teritoriul Ucrainei să urmărească știrile din presa locală, să identifice locurile în care se pot adăposti în timpul alertei aeriene și să urmeze instrucțiunile oficialilor ucraineni, dar și a serviciilor de urgență, în cazul situațiilor excepționale.
Ucraina își sărbătorește Ziua Independenței pe 24 august, marcând astfel 33 de ani de la adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică, în 1991.
Anul trecut Rusia a atacat cu drone și rachete mai multe regiuni din Ucraina, chiar de Ziua Independenței. În urma atacului, o persoană a fost ucisă, iar alte 16 au fost rănite.
În acest an, Ziua Independenţei este sărbătorită la două săptămâni după ce Ucraina a lansat o incursiune transfrontalieră surpriză în regiunea rusă Kursk, chiar dacă trupele ruse înaintează constant în estul Ucrainei.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova va oferi un "răspuns pe măsură" la incursiunea din regiunea Kursk, pe care a numit-o o provocare majoră
Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a declarat la începutul acestei săptămâni că Rusia a lansat 9.600 de rachete şi 14.000 de drone în timpul atacurilor sale asupra Ucrainei, după declanşarea invaziei în februarie 2022.
Editor : Alexandru Rotaru