Partea mistică a războiului din Ucraina. Legătura dintre Patriarhul Kiril și Vladimir Putin
Biserica Ortodoxă Rusă are o mare influenţă în deciziile pe care le ia Vladimir Putin. Legătura dintre Patriarhul Kiril şi liderul de la Kremlin este una foarte puternică şi recunoscută. Este mult misticism în faptele lui Putin şi războiul din Ucraina este construit pe baza unor date importante în calendarul religios rus. Luigi Bambulea este cercetător ştiinţific la Muzeul Literaturii Române şi a vorbit la „Paşaport diplomatic” despre perspectiva mai puţin înţeleasă a confictului din ţara vecină.
Cristina Cileacu: Vorbim despre Biserica Ortodoxă Rusă în contextul războiului din Ucraina pentru că Patriarhul Kiril este dedicat 100% unei retorici pe care o promovează în predicile sale - și anume că Rusia duce în Ucraina un război împotriva nazismului. De unde vine această perspectivă violentă a Bisericii Ortodoxe Ruse asupra Ucrainei?
Luigi Bambulea, cercetător ştiinţific MNLR: Nu este vorba de o metodă la modă, aceea a istoriei ideilor, este vorba de o raportare adecvată la această situație, la această realitate, și anume că dincolo de istorie se află de fapt niște energii, să le spunem turbionare, care sunt niște energii imense care generează realități. Nicolae Iorga făcea următoarea observație - și anume că este posibil și că există idei care nu au în spatele lor neapărat fapte politice istorice, evoluții de ordin social - în orice caz exterioare, evoluții exterioare - dar că nu știm și nu există, spune Nicolae Iorga, evoluții de ordin istoric, politic și cultural care să nu aibă în spatele lor idei.
Există idei care pot proveni doar din genialitatea autorilor lor, dar nu există fapte care să nu aibă în spatele lor idei. Se întâmplă la fel lucrurile și cu evoluțiile politice din ultima perioadă – politice, militare, sociale din ultimele luni - cu care ne confruntăm cu toții.
Și în acest sens, primul lucru pe care vreau să îl subliniez ca pe un răspuns la întrebarea dumneavoastră este acela că trebuie să înțelegem că Rusia nu este din punct de vedere ideologic contemporană cu Occidentul. Reciproca este la fel de adevărată. Nici Occidentul nu este contemporan cu Rusia. Este vorba de o perspectivă antropologică, dar nu trebuie să intrăm în nuanțe de ordin științific, care să încurce mai mult explicația.
Johannes Fabian, un antropolog relativ contemporan, a observat acest fapt în urmă cu vreo patru decenii - și anume că, între ele, culturile, deși trăiesc același timp istoric - să spunem secolul XXI - nu sunt totuși contemporane și ele trebuie raportate la propria lor evoluție. Ele trebuie raportate la propria lor desfășurare, care are o istorie, care are o tradiție, care are o cultură în spate și cred că trebuie să fim conștienți de această împrejurare, și anume că Rusia își trăiește propria contemporaneitate, propria idee, fiindcă este o idee imperială care se ascunde în spatele acestor fenomene, evenimente la care luăm parte și dacă nu înțelegem asta ne vom limita în analizele noastre la a ne mira: cum este posibil? Și la a spera - și acum aduc dezbaterea în concret - la a spera că cineva va face un gest curajos în Rusia. S-ar putea ca nimeni să nu vrea sau foarte puțină lume să dorească să facă un gest curajos, în sensul în care îl vedem noi în Occident, acolo în Rusia.
Cristina Cileacu: Adică să scape de Vladimir Putin.
Luigi Bambulea: Adică să scape de Puțin, pentru că ei își trăiesc propriul vis. Și acum să vedem mai precis care este acest vis. Este vorba de o speranță de tip de tip național și religios în același timp, privitor la un destin excepțional al Rusiei. Și acest excepționalism rusesc explică gândirea actorilor principali din spatele acestor fenomene. Este vorba de ceea ce se numește A Treia Romă, până la urmă, Triţii Rîm, o idee în egală măsură spirituală și politică, aflată dincolo de desfășurarea evenimentelor din ultimele luni.
Argumente pentru anihilarea unui popor
Cristina Cileacu: Patriarhul Kirill neagă practic existența Ucrainei, existența ei istorică, existența ei actuală, iar Vladimir Putin la rândul lui îmbrățișează această această idee. De unde vine această negare pe care o au cei doi care practic sunt parteneri În acest război pe care îl observăm?
Luigi Bambulea: Această perspectivă asupra inexistenței poporului ucrainean are o rădăcină în Evul Mediu, în Evul Mediu adânc, provine din secolul IX, provine din epoca în care s-a constituit primul stat rusesc și care a avut centrul în zona Novgorod și respectiv Kiev. Kievul și Novgorodul reprezintă până la urmă epicentrul statului rus, epicentrul națiunii ruse, care iată, dorește să recupereze și trebuie să furnizeze un discurs care să legitimeze această agresiune. În aparență este o agresiune, iar ei încearcă acum ca prin discurs să dea o anumită aparență de legitimitate. Despre ce este vorba mai precis? Este vorba de conjuncția - fiindcă ați menționat și pe patriarhul Kiril și pe președintele Federației Ruse Vladimir Putin, doi Vladimiri de fapt: Vladimir Gundiaiev, care este Kiril, respectiv Vladimir Puțin - și în spatele cărora se află prințul Vladimir, simbolic vorbind, bineînțeles Vladimir cel Mare, simbolic vorbind, de la care se revendică. Este vorba, ca să fiu și mai punctual, despre o istorie de peste 1000 de ani pe care ei au și sărbătorit-o, care promite Rusiei nu doar un destin istoric major, ci și un destin realmente spiritual major.
Adică ei se văd nici mai mult nici mai puțin decât A Treia Romă - și revin la acest document medieval rusesc esențial care este o scrisoarea lui Filotei din Pskov. Filotei, un arhimandrit care redactează acest document și în care face următoarea observație, și anume că prima Romă a căzut în erezie, este vorba de papalitate, a doua Romă a căzut în război, dar tot din motive de erezie, este vorba de erezia uniată, de unirea cu catolicii din 1437-1438, de la Ferrara Florența, iar a treia Romă este în mâinile tale, îi spune el Ţarului. A treia Romă este a noastră.Primele două Rome au căzut, a treia dăinuie și a patra nu va mai fi, pentru că e implicată aici și o viziune privitoare la sfârșitul lumii.
Până la sfârșitul lumii Moscova va fi cea de-a treia Romă. Patriarhul Kiril visează la această a treia Romă și sunt argumente concrete de diplomație, chiar bisericească. Vă pun în vedere în primul rând faptul că în clipa aceasta patriarhul Kiril al Moscovei se află în afara comuniunii euharistice cu Constantinopolul. Este un fapt de o mare gravitate din punctul de vedere al relațiilor din interiorul Bisericii Ortodoxe mondiale, ecumenice, pe de o parte. Pe de altă parte, știți că a sabotat Sinodul din Creta. Sinodul din Creta a fost pregătit câteva decenii de către Biserica Ortodoxă, ca răspuns la sinodul Vatican II al Bisericii Catolice din anii 60. A sabotat acest sinod patriarhul Kiril, adică și-a manifestat explicit această nu numai rezervă față de ortodoxia cu lider grec, ci şi proiectul de transformare a leadershipului grec al ortodoxiei într- un lider rusesc.
Cristina Cileacu: Sviataia Rus, Sfânta Rusia, Rusia medievală cea despre care pomeneaţi, este extrem de importantă într-adevăr pentru Vladimir Putin și în discursurile lui aduce foarte des în fața publicului trei nume. Numele lui Vladimir cel Mare, întemeietorul statului rus. Numele lui Alexandru Nevski, fiul lui Vladimir cel Mare și numele lui Fiodor Ușakov, care a fost primul amiral, amiralul care practic a creat flota rusă din Marea Neagră. De ce sunt importante aceste trei nume pentru Vladimir Putin în prezent?
Luigi Bambulea: Sigur că Vladimir Puțin, pentru un discurs eficient în interiorul mai ales Federației Rusie, ruse apelează la aceste figuri tutelare. Este revenirea la moaște, este acest pelerinaj simbolic la figurile marcante care legitimează și este un gest pe care îl regăsim în toate momentele istorice. Toți liderii cu proiect, liderii cu proiect major politic, au apelat la figuri tutelare anterioare ale acelei culturi, ale culturii căreia au încercat să-i dea un destin politic major, fiindcă aceasta este acum în mintea lui Vladimir Putin și este evident. Și pe lângă asta, pentru a încheia, pentru a extrage ecuația din explicația pe care am încercat să o ofer, o să vă mai spun că de fapt este vorba, în cazul lui Vladimir Putin și al patriarhului Kiril, de o suspectă, pe de o parte, de politizare a religiosului și, din alt punct de vedere, viceversa, de o suspectă spiritualizare a politicului.
Aceasta este de fapt ecuația care definește ideologia, care justifică și care-l, explică, care-l developează și pe Kiril, și care îl explică în egală măsură și pe Vladimir Putin, chiar dacă între proiectele lor există diferențe. Mai precis, cred că putem identifica în actuala ideologie care justifică acest război al Rusiei în Ucraina, putem identifica o ortodoxie romantică, deci o componentă irațională și totodată o componentă care are legătură cu un pietism glazuros, așa-zisa ortodoxie pravoslavnică.
Asta cred eu că putem identifica aici, ortodoxia pravoslavnică a Bisericii Ortodoxe Ruse, care însă nu este regăsibilă fie la Puțin - şi o să revin la acest detaliu, fiindcă este foarte important - și această ortodoxie romantică practică, susține, legitimează și filetismul. Filetismul este o noțiune care literalmente înseamnă tribalism, provine din limba greacă, și care a fost folosită în secolul al XIX-lea, la Constantinopol, deci în capitala Ortodoxiei mondiale, pentru a condamna naționalizarea religiosului. Și cu o adresă specifică, împotriva Bisericii Ruse, în 1871.
Vedeți, comunitățile ortodoxe locale au identificat cu foarte multă precizie această tendință, în special slavă, a naționalizării religiosului - și sunt practic conceptele fundamentale, pe de o parte filetism, ortodoxie pravoslavnică, slavofilie, adică această idee a superiorității rasei slave, respectiv panslavism. În timp ce proiectul lui Kiril pare a fi unul pravoslavnic şi slavofil, proiectul lui Vladimir Putin este mai degrabă unul probabil slavofil și panslavist. Panslavismul nu poate să fie. Ideea de a reuni toți slavii într-un singur stat nu poate fi agreată în mod particular de către Biserica Ortodoxă Rusă și vă spun de ce, pentru că multe dintre statele slave nu sunt ortodoxe, să numim Polonia, să ne gândim la Lituania, să ne gândim la Letonia, ce să mai spun de Estonia care are mulți protestanți. Ucraina are o biserică destul de puternică și catolică și greco-catolică. Prin urmare, ideea de panslavism nu funcționează din perspectiva Bisericii Ortodoxe.
Cristina Cileacu: Mai este și o componentă musulmană în anumite state slave.
Luigi Bambulea: Plus componenta musulmană. În timp ce, pentru Vladimir Putin nu funcționează ideea de ortodoxie pravoslavincă. Ei vin din proiecte diferite și se întâlnesc însă pe această idee de imperiologie.
Rolul Kievului în istoria ortodoxiei ruse
Cristina Cileacu: De ce este Kievul atât de important pentru Biserica Ortodoxă Rusă?
Luigi Bambulea: Kievul este esențial din perspectiva - ne ajută deja conceptele pe care le am forjat până acum - Kievul de la care se revendică națiunea rusă, Kievul care se află, așa cum am spus, la originea, în centrul, este nucleul şi național, etnic, nu doar din punct de vedere istoric - și isteric, astăzi - al poporului rus și se adaugă această componentă istorică - și anume faptul că ucrainenii s-au desprins treptat de-a lungul unor secole să spunem lingvistic, cultural și civilizațional de Mama Rusie, de Sfânta Rusie.
Practic, Belarusul, Ucraina și Rusia ar reprezenta primul pas în proiectul panslavist. Concluzionând la ideologia, programului ideologic care explică poziționările lui Kiril și ale lui Vladimir Putin în actuala conflagrație, să concluzionăm şi să observăm în felul următor: și anume că suprapunerea de etatism, adică ideea unui stat maximal, de forță, peste ideea spirituală de tip național și mesianic, ideea că Rusia trebuie să aibă un destin măreț în istoria ortodoxiei, această suprapunere deci dintre componenta politică și componenta religioasă, care rezultă filetismul despre care deja am vorbit, se află într-un mod paradoxal la originile secularizării Bisericii Ruse.
Misiunea „sacră” a Rusiei
Cristina Cileacu: Filmăm la Muzeul Literaturii Române din București și aș vrea să aducem în discuție puțin și literatura rusă, pentru că de pildă dacă îl luăm doar pe Dostoievski, este printre primii care au adus în discuție ideea sau conceptul de spirit rus, Dumnezeul rus. Este superioară, este, cum spuneați, o misiune sacră. Întrebarea ar fi dacă Occidentul înțelege această misiune sacră pe care Rusia și-o asumă.
Luigi Bambulea: Dostoievski este unul dintre ei, dintre acești autori care au remarcat aceste derive. Demonii care vin în istorie, vin de fapt în Rusia din perspectiva lui Dostoievski și vin pe această platformă politică de tip socialist,pe care Dostoievski o cunoștea foarte bine, fiindcă el însuși cochetasee şi cu socialismul și, mai mult, se făcuse parte din acel grup Petraşevski de revoluționari socialiști decembrişti, din cauza căreia el însuși era să fie executat de către forțele imperiale țariste. În cele din urmă, știm că el a fost absolvit sau cel puțin i s-a comutat pedeapsa și plecând, fiind deportat în Siberia, acolo a avut revelația creștină și a înțeles opoziția - pe care nu pare să o înțeleagă foarte bine Kiril, ar avea de învățat din propria cultură foarte multe - opoziția dintre proiectul istoric, politic sau de tip socialist, putem să spunem şi marxist, și proiectul spiritual al Bisericii. Ceea ce se întâmplă astăzi în Rusia este reeditarea sergianismului.
Sergianismul este un concept care provine de la un nume propriu, de la Patriarhul Serghei, care la sfârșitul anilor 30 a intrat într-o nefericită asociere cu Stalin, desigur încercând să asigure supraviețuirea Bisericii Ortodoxe Ruse. Stalin avea nevoie de Biserica Rusă pentru că este vorba totuși de o țară ortodoxă, avea nevoie de Biserica Ortodoxă Rusă pentru a-și asigura susținerea populară, în al Doilea Război Mondial.
Astăzi, pare că patriarhul Kiril are senzația că Putin este ceea ce era împăratul bizantin pentru patriarhul de la Constantinopol, în urmă cu o mie și ceva de ani, adică ipodiaconul, un fel de secund, un fel de subaltern care-l sprijină în proiectele sale. Ei bine, Putin nu este ipodiaconul, adică diaconul secund al lui Kiril, și asta cred că este iluzia patriarhului Kiril al Moscovei, tot așa cum, invers, Putin nu înțelege că există o diferență fundamentală între el și Biserica Ortodoxă Rusă, și anume slavofilia rusească și ortodoxia pravoslavnică, pe care el nu le manifestă.
El vine dintr-un proiect, din proiectul U.R.S.S, un proiect total diferit, un proiect care are ca ideologie panslavismul, dar, care nu are ca ideologie ortodoxia, ca ideologie religioasă, ci socialismul științific. Strategia care definește Imperiul lui Putin este militarismul, iar tactica este aceea a serviciilor secrete, deci tactică și strategie înseamnă la el militarism și servicii.
Fractura culturală dintre două lumi
Cristina Cileacu: Și ca să răspundem cu da sau nu, aproape imposibil, la întrebarea dacă Occidentul înțelege cu adevărat toate aceste dedesubturi pentru a putea reacționa mai bine?
Luigi Bambulea: Răspunsul meu este negativ. Sau cred că abia acum începe să înțeleagă Occidentul. O dovadă este că dumneavoastră m-ați chemat pe mine la această emisiune, în sensul că Rusia ne pune în fața acestei ciudate sinteze dintre politică și idei, dintre politică la modul cel mai concret și platforma ideologică și ideatică ce se ascunde în spatele gesturilor chiar militare.
Vreau să vă spun că ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina este din punctul meu de vedere și o consecință a unui leadership occidental incult, în sensul că nu are legătură cu cultura și că a pierdut din vedere importanța și portanța valorilor în istorie.
Am două sau trei exemple. Unul dintre ele este neincluderea creștinismului în autodefiniția Uniuni Europene - și Uniunea Europeană s-a sabotat pe sine. Nu este vorba despre faptul că nu a făcut vreo politețe la adresa creștinismului, și-a sabotat propria omogenitate, apoi modul în care Angela Merkel a gestionat criza refugiaților sirieni și, de fapt, modul în care Uniunea Europeană nu a înțeles că nu este vorba de o problemă strict cantitativă și că toți acești refugiați, aceste populații orientale se vor pierde și absorbi în masa de populație europeană, nu.
Este vorba acolo de niște tensiuni de ordin axiologic, valoric, de niște valori cu care vin aceste populații, valuri foarte active și de ordin religios. Și religia este irațională din multe puncte de vedere și este o tensiune acolo care poate să destabilizeze mai ales Occidentul, care și-a pierdut forța identitară religioasă.
Apoi, cred, problema Rusiei, care nu a fost tratată - din nou Angela Merkel, nu, care îşi dă bezele cu Vladimir Putin, care nu a înțeles, care nu a fost consiliată în acest sens, care nu a avut în jur un tip de consiliere şi culturală, care să o avertizeze cu privire la proiectele moştenite de peste 1000 de ani de Rusia și care s-ar putea să ducă la anumite decizii, la anumite gesturi. Știința umanistă occidentală cunoaște aceste lucruri, însă ruptura dintre, pe de-o parte, știința tehnică și realistă și știința umanistă, și pe de altă parte ruptura dintre leadership politic și știință și umanitate, cauzează aceste crize. Eu am dat trei exemple și cel de-al treilea îl reprezintă dezastrul din Ucraina.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
