Parlamentarii din Peru vor să elimine protecţia de care se bucură în prezent triburile de indigeni "necontactaţi" din jungla amazoniană, o măsură care ar echivala cu un genocid, spun organizaţiile care luptă pentru drepturile acestora, potrivit The Guardian.
Proiectul de lege a fost introdus în parlamentul peruan în contextul în care ţara se află acum într-o situaţie de incertitudine politică, după ce preşedintele Pedro Castillo a fost destituit.
Proiectul prevede modificarea unei legi din 2006 care asigura statut de rezervaţie teritoriilor în care trăiesc triburi care nu au luat încă contact cu lumea exterioară sau trăiesc în izolare şi au un contact foarte limitat cu străinii. Modifiarea legislativă ar împiedica formarea de noi rezervaţii şi ar anula statutul celor deja create.
În prezent, aproximatv 25 de triburi indigene trăiesc în izolare în porţiunea de junglă amazoniană de pe teritoriul statului Peru.
"N-am mai văzut un proiect de lege atât de malefic în cei 30 de ani de când lucrez pentru protejarea triburilor indigene", a declarat Beatriz Huertas, o antropoloagă implicată în sprijinirea triburilor izolate.
Într-un comunicat al federaţiei popoarelor indigene "Aidesep" se arată că dacă măsura s-ar implementa "ar însemna genocid".
Aidesep spune că triburile sunt deja ameninţate de companiile care vor să dezvolte proiecte imobiliare pe teritoriilor lor, dar şi de firmele din domeniul prelucrării lemnului, a mineritului şi chiar şi de traficanţii de droguri.
În plus, aminteşte federaţia, indigenii izolaţi nu au imunitate în faţa unor boli precum gripa sau simpla răceală, iar contactul cu străinii le-ar putea fi fatal.
Proiectul de modificare a legii este susţinut şi de un grup de oameni de afaceri din Peru care au finanţat deja o campanie mediatică în care este negată existenţa "triburilor izolate".
Aceștia spun că ideea indigenilor izolați este o "farsă" iar rezervaţiile împiedică dezvoltarea economică a unei regiuni mai mari decât Germania.
Julia Urrunaga, directoarea Agenţiei pentru Mediu din Peru, spune că proiectul legislativ a stârnit consternarea a sute de organizaţii civile.
"Într-o lume în care în fiecare zi vedem dovezi despre rolul pe care popoarele indigene îl au în protejarea ultimelor păduri virgine din lume ar fi o sinucidere să eliminăm protecţia de care acestea se bucură", a spus ea.
Editor : D.R.