„Părea sfârșitul lumii”. Israel marcheză azi un an de la atacul Hamas, ziua în care „milioane de vieți s-au schimbat””

Data publicării:
One Year Anniversary of October 7 Attacks on Israel
Kibuțul Kfar Aza a fost primul atacat de militanții Hamas pe 7 octombrie 2023 Foto: Profimedia

Când Hamas a trecut granița din Fâșia Gaza și a atacat Israelul, pe 7 octombrie 2023, „milioane de vieți s-au schimbat pentru totdeauna”, scrie Sky News. De atunci, Israelul nu a încetat riposta în Fâșia Gaza, în încercarea de a elimina gruparea, iar recent a deschis un nou front la granița cu Liban, unde sunt bombardate, potrivit armatei israeliene, pozițiile Hezbollah. În ambele părți, civilii sunt victime.

  • În timpul atacului din 7 octombrie 2023, peste 1.200 de israelieni au murit și alți 250 au fost luați ostatici. Dintre aceștia, 97 se află încă acolo, însă se presupune că doar 64 dintre ei mai sunt în viață 
  • De când Israelul a început să bombardeze Fâșia Gaza, pentru a elimina Hamas, 41.000 de oameni au murit, iar alți 96.000 au fost rănițoi. Armata israeliană estima, în luna august, că 17.000 dintre cei care au murit sunt luptători Hamas 
  • În Liban, aproape 2.000 de oameni, majoritatea civili, au murit de când Israelul și-a intensificat atacurile. Dintre aceștia, 250 erau luptători Hezbollah, potrivit IDF.
  • Peste 700 de palestinieni și-au pierdut viața în raidurile din Cisiordania, iar alți peste 6.000 au fost răniți.

Era 6.30 când s-au tras primele focuri de armă. Mai mulți luptători Hamas au luat cu asalt kibuțul Kfar Aza, trecând prin gardul de la granița cu Gaza, pe care l-au doborât. Locuitorii s-au ascuns în adăposturile lor, nefiind siguri de ceea ce se întâmpla afară.

Kibuțul, aflat la 3 km (1,8 mile) de granița cu Gaza, a fost unul dintre primele atacate, în acea dimineață de sâmbătă din octombrie. 

„Părea sfârșitul lumii”, își amintește Aviva Siegel, o locuitoare a kibuțului.  „Casa mea se zguduia, de la toate rachetele care veneau din Gaza”.

În jurul orei 9.00, a fost al doilea val al atacului. Până la sosirea armatei israeliene, au trecut 12 ore, iar lupta pentru recucerirea Kfar Aza a durat câteva zile. În cele din urmă, marți dimineață, după trei zile și jumătate de violențe, lupta pentru kibuț s-a încheiat. 

Cel puțin o persoană fusese decapitat, în timp ce trupurile carbonizate ale altora au fost descoperite în cenușa caselor. Organizația Națiunilor Unite a găsit acolo dovezi de violență sexuală. 

De asemenea, 18 dintre locuitori au fost luați ostatici de Hamas. Unii morți, alții vii, au fost forțați să intre în Gaza. Aviva Siegel și soțul ei, Keith, au fost doi dintre ei. „Ne-au împins și Keith a căzut, iar ei i-au rupt coastele. Au deschis focul și unul dintre gloanțe l-a lovit pe Keith în mână”, își amintește Aviva. 

„Îmi amintesc că am intrat în Gaza prin gardul care era pur și simplu deschis”, continuă femeia. 

One Year Anniversary of October 7 Attacks on Israel
Imagine cu gardul doborât de luptătorii Hamas, pe 7 octombrie 2023. Acum, poarta de acces a fost reparată Foto: Profimedia

În acest moment, mii de luptători Hamas erau împlicați în atac, iar acestora li se alăturaseră și alți luptători militanți din Gaza. 

De-a lungul graniței cu Israelul, aceștia au năvălit prin kibuțuri. Armata israeliană a intervenit în mai multe locuri. Peste 60 de soldați israelieni au fost uciși în acea zi. Urmările atacului sunt vizibile și în prezent. 

Kfaz Aza este astăzi un sat fantomă. Puțini oameni s-au întors. Unii au refuzat să revină chiar dacă locuințele lor sunt încă în picioare. 

Shar Shnurman simte însă că nu a avut altă opțiune. El și soția sa gătesc acum pentru soldații israelieni staționați la graniță și speră că viața din kibuț va reveni curând.

„Nu am văzut nicio altă opțiune decât să trăiesc în casa mea, pe pământul meu. Este ceea ce datorez acestei țări, ceea ce datorez tatălui meu. Aceasta este educația pe care am primit-o: să nu părăsesc niciodată casa, să nu părăsesc niciodată pământul meu. Așa că ne-am întors”, spune bărbatul. 

După un an, mulți dintre locuitorii din Kfar Aza trăiesc încă temporar într-un kibuț la nord de Tel Aviv, încă bântuiți de ziua de 7 octombrie. Unii sunt supărați că au fost abandonați. 

„Sunt dezamăgit de armată”, spune un alt fost rezident, Shani. 

„Știți, dușmanul meu este dușmanul meu. Nu m-am gândit că dacă vor veni, vor veni pentru ce? Să oprească curentul electric? Nu, au venit să ne omoare. Noi știam asta. Dar am crezut că avem o țară și o armată care ar trebui să ne apere”, continuă el. 

Poziția lui Netanyahu, mai puternică 

De atunci, proteste săptămânale masive au avut loc în Israel, cerând o încetare a focului și un acord privind ostaticii. 

Sute de mii de oameni au ieșit în stradă în speranța că prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu va asculta și va acționa. Acest lucru nu s-a întâmplat.

Din contră, premierul are acum o poziție mult mai puternică, iar atacul a reunit un Israel divizat. 

Tensiunile legate de reformele judiciare promovate de guvernul de dreapta al dlui Netanyahu au fost uitate, în timp ce forțele de apărare israeliene au început să distrugă Hamas. 

Potrivit unui sondaj realizat de Institutul israelian pentru democrație, 80% dintre israelieni susțin invazia armatei în Liban, începută acum câteva săptămâni, după deja un an de război în Gaza. 

Puțini au crezut însă că războiul va dura atât de mult. Netanyahu s-a agățat cu abilitate și, ar spune criticii săi, cu cinism de putere, chiar dacă a refuzat să accepte orice responsabilitate pentru atacurile din 7 octombrie, deși era prim-ministru la momentul respectiv.

Popularitatea sa este mai mare acum, în urma asasinatelor pe scară largă ale liderilor Hezbollah, decât a fost timp de multe luni. Și dacă puțini ar fi pariat împotriva rămânerii sale în funcție până la alegerile programate pentru 2026, acum mulți cred că le va câștiga și pe acestea.

Netanyahu nu a reușit să propună un plan pentru Gaza, iar Hamas începe să reapară în nordul Fâșiei, spre nemulțumirea comandanților de rang înalt ai IDF.

Guvernul israelian a descris invazia din Liban ca fiind „limitată și țintită”, dar nu a prezentat nicio strategie de ieșire. Invazia, care are doar câteva zile, dă deja semne că va deveni un alt conflict prelungit.

Dintre cele aproximativ 250 de persoane luate ostatice la 7 octombrie, 97 sunt încă reținute în Gaza. Până când aceștia nu vor fi eliberați sau salvați, vii sau morți, Netanyahu nu va putea invoca nicio victorie.

Nemulțumirile israelienilor 

Rude ale ostaticilor consideră că Netanyahu a evitat în mod deliberat să încheie un acord cu Hamas și, prin urmare, îl cataloghează drept un criminal. 

Eliberată în noiembrie anul trecut, Aviva Siegel a fost eliberată. Soțul ei, Keith, este încă în Fâșia Gaza. 

Într-o dimineață, când erau încă ostatici împreună, ea și-a luat la revedere în grabă. De atunci, nu mai știe nimic despre el. 

„M-am aplecat spre el și i-am spus că plec în Israel și că trebuie să fie puternic pentru mine, iar eu voi fi puternică pentru el. Și așa ne-am despărțit, el nu a spus niciun cuvânt.”

profimedia-0852199402
Aviva Siegel, cu un tricou pe care este imprimat chipul soțului ei, Keith, care este încă ostatic în Fâșia Gaza Foto: Profimedia

Indiferent de câte ori a povestit Aviva, buza îi tremură și ochii îi lăcrimează.

„El era în șoc, eu eram în șoc. Habar nu am ce a gândit Keith și cum a gestionat acel moment. Nu a spus nimic”, a continuat ea. 

„Atacul din 7 octombrie a schimbat totul. Pentru milioane de oameni, a fost ziua în care viața normală s-a oprit. Un an mai târziu, războiul din Gaza continuă și conflictul s-a extins în întreaga regiune. 

Peste 41 000 de oameni au fost uciși în Gaza, dar Hamas rămâne de neînvins. Israelul a invadat Libanul, dar Hezbollah ripostează. 

În prezent, tensiunile cu Iranul sunt și ele la cote ridicate. Săptămâna trecută, regimul de la Tehern a atacat cu aproximativ 180 de rachete Israel, care a promis că va răspunde. Riposta este încă așteptată. 

În schimb, Netanyahu le-a promis din nou israelienilor victoria totală asupra inamicilor. „Nu este clar când și cum va avea loc aceasta”, scrie SkyNews.

Editor : I.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...