Palestinienii din Gaza acuză că atacurile israelienilor fac zeci de victime. „Auzim explozii şi vedem fum negru”

Data publicării:
A Palestinian man and his children sit in a destroyed room following the targeting or a residential building by an Israeli airstrike in Rafah
Atacurile israeliene asupra Fâşiei Gaza au provocat exodul a sute de mii de palestinieni. Foto: Profimedia

Forţele israeliene au ucis joi 35 de palestinieni în bombardamente aeriene şi terestre în întreaga Fâşie Gaza şi au dus lupte cu militanţii conduşi de Hamas în zone din sudul oraşului Rafah, au declarat oficiali din domeniul sănătăţii şi mass-media apropiaţi de Hamas.

Tancurile israeliene au avansat în sud-estul oraşului Rafah, s-au apropiat de districtul vestic al oraşului Yibna şi au continuat să opereze în trei suburbii estice, au declarat localnicii.

„Ocupaţia (forţele israeliene) încearcă să se deplaseze mai departe spre vest, sunt la marginea Yibna, care este dens populată. Nu au invadat-o încă”, a declarat un rezident, care a cerut să nu fie numit.

„Auzim explozii şi vedem fum negru care iese din zonele invadate de armată. A fost o altă noapte foarte dificilă”, a declarat localnicul pentru Reuters, potrivit News.ro.

Atacurile israeliene simultane asupra extremităţilor nordică şi sudică ale Fâşiei Gaza au provocat luna aceasta un nou exod a sute de mii de palestinieni care îşi părăsesc casele şi au tăiat principalele căi de acces pentru ajutoare, crescând riscul de foamete.

„Trupele IDF au localizat un lansator de rachete”

Israelul spune că nu are altă soluţie decât să atace Rafah pentru a elimina ultimele batalioane de luptători Hamas despre care crede că se adăpostesc acolo. Trupele sale s-au deplasat încet spre periferia estică a Rafah de la începutul lunii.

„Trupele operează în prezent pe baza unor informaţii referitoare la ţinte teroriste în zonele Brazil şi Shaboura, în timp ce depun toate eforturile pentru a preveni rănirea civililor şi după ce populaţia civilă din zonă a fost evacuată”, a declarat armata israeliană într-un comunicat.

Rezidenţii palestinieni au declarat însă că nu a avut loc nicio incursiune în Shaboura, în centrul oraşului Rafah.

„Trupele IDF au localizat un lansator de rachete gata să tragă asupra trupelor. În plus, trupele au localizat şi au dezmembrat mai multe puţuri de tuneluri şi lansatoare ale teroriştilor în zonă şi au eliminat mai mulţi terorişti în timpul unor întâlniri”, a adăugat comunicatul militar israelian.

Raiduri în Beit Hanoun

UNRWA, principala agenţie a Naţiunilor Unite în Gaza, a estimat, începând de luni, că peste 800.000 de persoane au fugit din Rafah de când Israelul a început să atace oraşul, la începutul lunii mai, în ciuda apelurilor internaţionale la reţinere.

În paralel, forţele israeliene şi-au intensificat ofensiva terestră în Jabalia, unde armata a ras de pe faţa pământului mai multe zone rezidenţiale, şi au lovit oraşul Beit Hanoun din apropiere, zone în care Israelul a declanşat operaţiuni majore în urmă cu mai multe luni. Israelul spune că a fost nevoit să revină pentru a împiedica Hamas să se regrupeze acolo. Armata israeliană a precizat într-o declaraţie că forţele au început să efectueze raiduri ţintite în Beit Hanoun „pentru a elimina teroriştii, a localiza şi a lovi infrastructura teroristă, de dedesubtul şi deasupra solului”.

Armata a declarat că trei soldaţi au fost ucişi în luptele de miercuri, ridicând numărul soldaţilor ucişi de la începutul incursiunilor în Gaza, la 20 octombrie, la 286 de soldaţi.

Israelul a lansat asaltul asupra Fâşiei Gaza în urma unui atac condus de Hamas asupra comunităţilor din sudul Israelului la 7 octombrie, în care luptătorii au ucis 1.200 de persoane şi au capturat peste 250 de ostatici. De atunci, ofensiva Israelului în Gaza a ucis peste 35.000 de persoane, iar alte mii de persoane ar putea fi îngropate sub dărâmături, potrivit autorităţilor sanitare din Gaza.

Citește și: Noi imagini șocante cu răpirea unor femei-soldat israeliene în timpul atacului Hamas din 7 octombrie. Presiuni asupra lui Netanyahu

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...