Pagubele provocate de invazia trupelor rusești în Ucraina depășesc 100 de miliarde de dolari, potrivit oficialilor ucraineni

Data actualizării: Data publicării:
Clădire distrusă în Ucraina
„Circa 50% dintre întreprinderile noastre nu mai funcţionează şi cele care încă funcţionează nu mai funcționează la 100% din capacitate”, a spus consilierul economic al președintelui Zelenski. Foto: Profimedia Images

Forțele invadatoare ale Rusiei au provocat până acum distrugeri în valoare de cel puțin 100 de miliarde de dolari în Ucraina, a afirmat Oleg Ustenko, consilierul economic al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Oficialii ucraineni spun că reconstrucția Ucrainei ar trebui finanțată parțial din fondurile înghețate de sancțiunile impuse Rusiei.

„Estimările preliminare pe care le-am efectuat (...) arată că valoarea activelor pe care le-am pierdut deja, care au fost distruse [de Rusia], se ridică la circa 100 de miliarde de dolari americani”, a declarat el în cadrul unei conversaţii online cu Peterson Institute for International Economics (PIIE), un centru american de cercetare.

Oleg Ustenko a estimat totuşi că sistemul financiar ucrainean a ieşit mai degrabă bine „ţinând cont de circumstanţele actuale”, făcând referire la „o rată de schimb mai mult sau mai puţin stabilă”.

„Circa 50% dintre întreprinderile noastre nu mai funcţionează şi cele care încă funcţionează nu sunt la 100% din capacităţi”, a mai spus Ustenko, citat de Agerpres. Consilierul lui Volodimir Zelenski a mai subliniat că Ucraina trăieşte „un adevărat dezastru” care este mult „mai grav decât oricare dintre noi ne-am fi putut imagina”.

De asemenea, el a evocat importanta muncă de reconstrucţie care va urma, în condiţiile în care drumuri, poduri și spitale au fost distruse.

Pagubele provocate de război în Ucraina au ajuns deja la 100 de miliarde de dolari
Consilier ucrainean: Ucraina trăieşte „un adevărat dezastru” care este mult „mai grav decât oricare dintre noi ne-am fi putut imagina”. Foto: Profimedia Images

Ucraina: Activele Rusiei înghețate prin sancțiuni trebuie folosite pentru reconstruirea Ucrainei

Comunitatea internaţională s-a mobilizat pentru Ucraina. Fondul Monetar Internaţional a aprobat miercuri un ajutor de urgenţă de 1,4 miliarde de dolari pentru Ucraina şi s-a angajat să ajute efortul de reconstrucţie când războiul se va termina.

Întrebat cum ar putea fi finanțate eforturile de reconstrucție, Ustenko a spus că cel puțin o parte din fonduri ar putea fi obținute din activele rusești care au fost înghețate în Occident după implementarea sancțiunilor economice.

Activele bogaților oligarhi ai Rusiei care au fost vizați de sancțiuni ar putea și ele să fie transferate într-un viitor fond de reconstrucție, a adăugat consilierul.

Guvernatorul băncii centrale a Ucrainei, Kirilo Șevcenko, a făcut și el o afirmație asemănătoare, spunând că Rusia ar trebui să plătească pentru a repara distrugerile provocate în Ucraina în timpul invaziei, informează BBC.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

O mare parte din rezerva de valută a Rusiei, în valoare de 630 de miliarde de dolari, se crede că ar fi depozitată în afara țării și, astfel, aceste fonduri ar fi fost înghețate după impunerea sancțiunilor americane, europene și nu numai.

Șevcenko a cerut, de asemenea, ca lista de sancțiuni care vizează Rusia să fie extinsă și să includă interzicerea accesului rușilor la Fondul Monetar Internațional.

Lista completă a sancțiunilor cerute de guvernatorul băncii centrale a Ucrainei:

  • Întreruperea accesului clienților ruși și belaruși la platformele comerciale și de date financiare, precum Refinitiv și Bloomberg;
  • Ruperea relațiilor băncilor din Statele Unite și Uniunea Europeană cu băncile rusești;
  • Expulzarea băncii centrale a Rusiei din Banca de Decontări Internaționale – organizația băncilor centrale;
  • Suspendarea Rusiei și a Belarusului de la întâlnirile Fondului Monetar Internațional, blocarea accesului celor două state la activele emise de FMI, numite drepturi speciale de tragere, „întrucât aceste fonduri pot fi folosite pentru finanțarea acțiunilor militare împotriva țării noastre”;
  • Tăierea accesului băncilor rusești la UnionPay, sistemul de plăți cu cardul al Chinei – similar cu Mastercard și Visa;
  • Blocarea sistemului de plăți al Rusiei, Mir, de către Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turcia și Vietnam;
  • Oprirea transferurilor de bani operate de Western Union în cazul băncilor din Rusia și Belarus.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...