Rusia se laudă că-și va folosi rezervele valutare ca „scut financiar” împotriva sancțiunilor occidentale

Data actualizării: Data publicării:
bancnotă de rublă pe un pat de dolari
Rublă. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Rusia susține că poate să facă față unor potențiale sancțiuni impuse de către Occident prin folosirea rezervelor sale valutare și în aur ca „scut financiar”. Ministrul rus al finanțelor s-a lăudat, miercuri, cu „rezervele valutare și de aur” și cu „surplusul bugetar” ale Rusiei, relatează Reuters.

Oficialii americani şi europeni sunt pe punctul de a finaliza un pachet extins de sancţiuni care vor fi introduse dacă Rusia va invada Ucraina. Potrivit unor oficiali americani şi europeni citaţi de Reuters, sancţiunile ar putea viza marile bănci şi sectorul energetic rusesc dar nu şi interzicerea accesului Rusiei la sistemul financiar SWIFT.

Potrivit lui Anton Siluanov, sancţiunile împotriva băncilor ruseşti ar fi „neplăcute” dar statul se va asigura că toate depozitele bancare, toate tranzacţiile, inclusiv cele în valută, sunt garantate.

„Slavă Domnului avem suficiente lichidităţi forex şi suficiente rezerve valutare. Avem un scut financiar sub forma rezervelor de aur şi valută, surplusului bugetar şi nivelului redus al datoriei”, a spus ministrul rus al finanțelor.

În cazul în care vor fi introduse noi sancţiuni care vor viza companiile ruseşti din sectorul energiei, Rusia va fi pregătită să îşi redirecţioneze livrările spre alte pieţe, a mai spus el.

Rusia este supusă unor sancţiuni economice şi financiare încă din 2014, când Occidentul a încercat să pedepsească Moscova pentru anexarea Peninsulei Crimeea şi rolul său în conflictul militar din Ucraina.

Aceste restricţii au determinat băncile şi companiile ruseşti să îşi reducă dependenţa de pieţele globale de obligaţiuni, în timp ce Rusia s-a concentrat pe refacerea rezervelor valutare şi dezvoltarea propriilor sale sisteme financiare, ca alternativă la SWIFT, Visa sau MasterCard.

Siluanov a insistat, miercuri, că Rusia va putea să facă trecerea la alte sisteme financiare dacă va fi exclusă din SWIFT.

„Ne aşteptăm ca sistemul financiar al ţării să continue să se concentreze pe piaţa internă, în cadrul strategiei «Fortress Russia», şi să facă progrese în ceea ce priveşte suveranitatea digitală şi fintech”, a apreciat şi Institute of International Finance.

Potrivit lui Siluanov, posibilele restricţii cu privire la achiziţionarea de obligaţiuni ruseşti ar fi „neplăcute dar nu fatale” pentru Rusia, ţară care la începutul lunii februarie avea rezerve de aur şi valută în valoare de aproximativ 635 miliarde de dolari.

Oficialul citat a mai spus că Rusia nu intenţionează să îşi revizuiască planul de împrumuturi pentru 2022, în valoare de 3.300 miliarde de ruble (44 miliarde de dolari), preferând să strângă fonduri via obligaţiuni federale cu cupon fix. După ce situaţia se va calma, Rusia ar putea analiza posibilitate de a testa cererea externă printr-o emisiune de eurobonduri, a spus Siluanov.

Rusia a mai luat, anterior, în derâdere sancțiunile occidentale - Rusiei nu îi pasă de riscurile unor sancţiuni occidentale în cazul invadării Ucrainei, a afirmat ambasadorul rus în Suedia, Viktor Tatarinţev. „Ne doare în cot de toate sancţiunile lor”, a afirmat diplomatul rus, duminică.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...