Ostaticii executaţi de Hamas erau deţinuţi în condiţii inumane (raport israelian)

Data publicării:
ostatici evrei ucisi de hamas
Ostaticii uciși. Foto: Profimedia

Noi detalii privind condiţiile de detenţie ale celor şase ostatici israelieni care au fost executaţi într-un tunel din Fâşia Gaza au fost dezvăluite în ultimele ore de către armata israeliană, după ce un purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF) a prezentat familiilor acestora rezultatele preliminare ale anchetei care creionează un tablou sumbru al captivităţii lor, a relatat luni canalul de televiziune i24News.

Potrivit informaţiilor furnizate de un alt post de televiziune israelian, N12, ostaticii ar fi fost ucişi cu aproximativ 24 de ore înainte de sosirea forţelor israeliene. Ei erau ţinuţi într-un tunel mic îngust, cu ventilaţie inadecvată, unde aveau dificultăţi în a sta în picioare şi a respira.

Condiţiile sanitare erau deplorabile: „În tunel nu existau nici toalete şi nici duşuri. Ostaticii se spălau cu apa din sticlele pe care le foloseau pentru a bea”, se arată în raport.

Alimentaţia era extrem de limitată, constând în principal din batoane proteice. Una dintre ostatice, Eden Yerushalmi, a pierdut foarte mult în greutate, cântărind doar 36 kg înainte de a fi executată, conform documentului citat.

În pofida acestor condiţii inumane, ostaticii au supravieţuit timp de 330 de zile înainte de a fi ucişi de combatanţii Hamas, care se temeau aparent de o operaţiune de salvare iminentă. Probele arată că unii dintre ostatici s-au apărat în timpul execuţiei. „Câţiva dintre cei şase ar fi încercat să se apere şi ar fi luptat împotriva celor care au tras în ei”, relatează Channel 12. Expertiza medico-legală relevă că „Hersh (Goldberg-Polin), Ori (Danino), Alex (Lobanov) şi Almog (Sarusi) le-au apărat pe Eden (Yerushalmi) şi Carmel (Gat)”, cele două fete din acest grup, adaugă postul tv Channel 13.

Tunelul în care au fost descoperite cadavrele se afla la un kilometru de cel în care a fost eliberat ostaticul Farhan Qadi, la o adâncime de 20 de metri. Armata israeliană nu dispunea de informaţii operative despre locul în care se aflau aceştia în ultimele luni, ceea ce explică evoluţia lentă şi treptată a operaţiunilor din Rafah, conform autorităţilor militare.

Trupurile au fost găsite cu urme de gloanţe în cap şi în alte zone, prezentând semne evidente de lipsă de hrană şi de condiţii sanitare, notează sursa citată de Agerpres.

Identificarea cadavrelor a fost confirmată de poliţie şi de un rabin după ce au fost extrase din tunel. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat săptămâna trecută: „I-au împuşcat cu sânge rece. I-au ciuruit... I-au împuşcat cu un glonţ în ceafă”.

Armata israeliană crede că ostaticii au fost ucişi cu o zi sau două înainte de descoperirea tunelului pe 31 august. O primă autopsie efectuată la 1 septembrie a arătat că au fost împuşcaţi de la mică distanţă cu două-trei zile înainte, notează i24News.

O familie, vorbind sub protecţia anonimatului, a declarat pentru N12: „Au făcut totul pentru a supravieţui în condiţii imposibile... şi, în cele din urmă, Hamas i-a asasinat.... Singura lor cerere a fost ca guvernul să-i salveze, iar guvernul nu şi-a îndeplinit misiunea”.

În tunel, anchetatorii au mai găsit un generator, o lanternă mică ce nu funcţiona mereu, un set de şah, ustensile de scris şi caiete. Acestea au fost recuperate de forţele de securitate şi vor fi predate familiilor.

Ample proteste au cuprins Israelul după moartea celor şase ostatici în Fâşia Gaza, intervenind într-un moment în care nemulţumirea populaţiei este în creştere ca urmare a eşecului guvernului de a ajunge la un acord de încetare a focului care să asigure eliberarea ostaticilor israelieni deţinuţi în Gaza, potrivit AFP şi Reuters.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri