Video&Foto Ostatic la 2 ani. Cine sunt cei 13 civili israelieni eliberaţi vineri de Hamas

Data publicării:
masini ale crucii rosii cu ostatici eliberati de hamas
24 de ostatici au fost eliberați de Hamas. Foto: Profimedia

O femeie cu origini româneşti şi fiica sa de 5 ani, o altă mamă cu două fetiţe de 4 şi de 2 ani se numără printre cei 13 ostatici israelieni eliberaţi vineri în schimbul de ostatici cu Hamas. Un nou grup de ostatici urmează să fie emiberaţi sâmbătă de Hamas, în conformitate cu acordul cu Israelul.

Primul grup de ostatici eliberaţi de Hamas în baza acordului cu Israelul au fost predaţi vineri. Printre civili se numără 13 femei şi copii israelieni care au fost capturaţi de Hamas în timpul raidurilor din 7 octombrie şi ţinuţi în Fâşia Gaza asediată timp de 48 de zile, pe fondul înrăutăţirii condiţiilor umanitare. Cu excepţia unuia, toţi ceilalţiau fost răpiţi din kibutz-ul Nir Oz, potrivit purtătorilor de cuvânt ai kibbutzului şi Forumului Familiilor Ostaticilor, preluate de News.ro.

11 cetăţeni străini au fost, de asemenea, eliberaţi alături de ostaticii israelieni: 10 cetăţeni thailandezi şi un cetăţean filipinez, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Qatar.

Yafa Adar, 85 de ani

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Adar este fondatoarea kibutzului Nir Oz şi este cea mai în vârstă persoană care a fost luată ostatică pe 7 octombrie. Un videoclip cu ea fiind dusă în Gaza cu o maşină de golf condusă de militanţii Hamas a devenit viral la scurt timp după răpirea ei. Kibbutzul Nir Oz a fost devastat în timpul atacului şi mai mult de un sfert din comunitate a fost ucisă sau rămâne dispărută. „Nepotul ei cel mai mare, Tamir Adar, tată a doi copii în vârstă de 38 de ani, a fost şi el răpit şi este încă ţinut ostatic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Nir Oz, citat de CNN.

Margalit Moses, 77 de ani

Mama a trei copii şi bunica a 10 nepoţi este profesoară de biologie pensionară. Ea este, de asemenea, o supravieţuitoare a cancerului, are diabet, „fibromialgie şi ia multe medicamente suplimentare”. Iubitoare de natură, plănuia să călătorească în Mozambic în această iarnă.

Hana Katzir, 76 de ani

Ea este, de asemenea, membră a Kibbutzului Nir Oz şi soţia regretatului Rami Katzir, în vârstă de 79 de ani, care a fost ucis în casa lor. Mamă a trei copii şi bunica a şase nepoţi. Fiul ei Elad, în vârstă de 47 de ani, a fost şi el răpit şi se află încă în Gaza  a declarat purtătorul de cuvânt al Nir Oz.

Adina Moshe, 72 de ani

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Educatoarea pensionară şi rezidentă în Nir Oz este mamă a patru copii şi bunica de 12 nepoţi. Soţul ei David (Sa’id) Moshe a fost ucis în casa lor pe 7 octombrie..

Ruth Munder, 78 de ani

Rezidenta Nir Oz, care este coafor şi croitoreasă pensionară, a fost răpită împreună cu soţul ei, fiica ei Keren şi singurul ei nepot, Ohad. Fiul ei, Roee, a fost ucis pe 7 octombrie, a declarat purtătorul de cuvânt al Nir Oz. Soţul ei, în vârstă de 78 de ani, rămâne încă în Gaza.

„L-a cunoscut pe soţul ei Avraham în kibutz... Ruth este o femeie foarte talentată, a fost bibliotecara kibutzului şi croitoreasă. De asemenea, tricotează, pictează şi coase. Ea este pensionară. Ruth participă la cursuri şi excursii în familie”, a spus Forumul Familiilor Ostaticilor.

Keren Munder, 54 de ani

Profesoară de educaţie fizică pentru copiii cu nevoi speciale, s-a născut şi a crescut în Nir Oz. Ea a fost răpită împreună cu singurul ei fiu, Ohad, şi cu părinţii ei, Ruth şi Avraham, a declarat purtătorul de cuvânt al kibbutzului.

Ohad Munder, 9 ani

Purtătorul de cuvânt al kibbutzului Nir Oz a spus că Munder „a venit la Nir Oz să viziteze familia” când a fost răpit alături de membrii familiei.

Daniel Aloni, 45 de ani, şi Emilia Aloni, 5 ani

danielle aloni
Danielle Aloni, femeia cu origini românești luată ostatică de Hamas, a fost eliberată alături de fiica ei în primul schimb de prizonieri negociat între Israel și Hamas.

Daniel Aloni, care are origini româneşti, s-a numărat printre cele trei femei care au apărut într-un videoclip cu ostatici lansat de Hamas la sfârşitul lunii trecute. Ea a venit la Nir Oz pentru a vizita familia şi a fost răpită alături de fiica ei Emilia. Sora ei Sharon Aloni-Cunio şi alţi membri ai familiei au fost răpiţi şi rămân în Gaza, spune purtătorul de cuvânt al Nir Oz.

În ziua atacului, „Daniel a trimis ultimul mesaj familiei ei şi a spus că sunt terorişti în casa lor şi i-a fost teamă că nu vor supravieţui.

Doron Katz Asher, 34 de ani, Raz Asher, 4 ani, Aviv Asher, 2 ani

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Doron a vizitat ​​pe Nir Oz cu familia ei şi a fost răpită împreună cu cele două fiice ale sale, Aviv şi Raz, precum şi cu alţi membri ai familiei, inclusiv cu Efrat Katz. „Au fost înregistraţi că au fost duşi în Gaza”, a spus Forumul Familiilor ostaticilor. Ea locuieşte în Ganot Hadar şi lucrează ca contabilă.

Vărul ei, Dori Roberts, a declarat pentru CNN în octombrie că a primit un videoclip postat pe reţelele de socializare care arată că cele două femei şi fetele sunt luate ostatice de militanţi Hamas  în kibutz-ul Nir Oz din sudul Israelului. „Părea atât de îngrozită, confuză şi şocată”, a spus  despre mătuşa lui, Efrat, în videoclip.

Partenerul în vârstă de 79 de ani al mătuşii sale şi o altă rudă au fost de asemenea luaţi ostatici, a spus Roberts. „Gândurile acelea nesfârşite despre „Unde sunt? Cum se descurcă? Prin ce trec ei în fiecare minut al zilei?’ Asta te poate înnebuni cu adevărat”, a spus Roberts.

Channa Peri, 79 de ani

Peri, care a locuit în Kibbutzul Nirim, a emigrat în Israel din Africa de Sud în anii 1960. Ea a lucrat într-un magazin alimentar şi este mamă a trei copii – dintre care unul a fost ucis pe 7 octombrie şi altul răpit. „Ea are diabet zaharat şi suferă o pierdere severă a vederii la unul dintre ochi”, a spus Forumul Familiilor ostaticilor într-un comunicat, conform CNN.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii vor avea cărți de identitate digitale: Cum funcționează noile buletine și ce...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
200.000 de pensionari vor încasa 2 pensii, în luna decembrie. Casa de Pensii spune motivul.
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Todd Haynes
Regizorul american Todd Haynes va fi preşedintele juriului Festivalului de Film de la Berlin 2025
Digi Animal World
Un pui de panda roşu a murit din cauza stresului provocat de focuri de artificii
Film Now
Glen Powell, după ce s-a zvonit că-i ia locul lui Tom Cruise în seria "Misiune Imposibilă": "Mama nu m-ar...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...