Video „Orb, zgomotos și stupid”: Concluziile ucrainenilor, după ce au analizat îndeaproape un „tanc-țestoasă” rusesc recent capturat

Data actualizării: Data publicării:
Ukrainian drone destroying the turtle tank
Tanc-țestoasă rusesc pe frontul din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Armata ucraineană a publicat pe rețelele sociale o înregistrare video în care un ofițer ucrainean prezintă o analiză detaliată a unui „tanc-țestoasă” rusesc recent capturat de trupele Kievului. Vehiculul este, practic, un vechi tanc rusesc T-62M, fabricat în anii 1960, cu o vizibilitate „atroce” pentru echipaj, din cauza plăcilor de tablă care acoperă întreaga structură și care fac, practic, inoperabilă turela.

În plus, ucrainenii au descoperit că tunul prinicipal e nefuncțional, iar tancul e trimis fără muniții pe front, fiind folosit, conform locotenent-colonelului Serhii Misiura, doar pe post de „taxi” pentru transportarea infanteriei ruse.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Tancul nu are muniție, tunul nu e operațional. Pentru că - ce rost are să tragă?”, se întreabă ofițerul ucrainean care a analizat îndeaproape blindatul.

De asemenea, deși tancul-țestoasă e prevăzut cu deja clasicele „cărămizi” aplicate peste blindajul principal - așa-numitul blindaj reactiv suplimentar -  aceste „cărămizi” sunt goale și nu conțin exploziv la interior, rolul blindajului reactiv fiind de a detona prematur încărcăturile ori proiectilele antitanc pentru a le disipa efectul.

Carcasa care acoperă corpul și turela tancului e, de asemenea, fabricată din metal banal, nefiind vreun oțel ori blindaj special.

Singurul element real de protecție care e menționat în descrierea făcută de ofițerul ucrainean îl reprezintă sistemele de bruiaj instalate pe „acoperișul” tancului.

„Le-am demontat pentru a le studia mai amănunțit”, a spus locotenent-colonelul ucrainean.

Chepengul de pe turelă folosit de adjunctul comandantului e sudat. Singurul chepeng funcțional e chiar cel al comandantului, care e și singurul membru al „echipajului” aflat în turelă.

Mecanicul-șofer, la fel ca și comandantul, are o vizibilitate foarte proastă. De asemenea, motorul tancului e foarte zgomotos și poate fi auzit de la mai mulți kilometri distanță.

„Orb, zgomotos și stupid”, este concluzia ofițerului ucrainean care a inspectat tancul-țestoasă capturat de la ruși.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri