Războiul nu trebuie să ajungă în sudul Fâşiei Gaza, a avertizat marţi şefa Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA), Gemma Connell, în timpul unei vizite la Rafah a şefei diplomaţiei germane Annalena Baerbock, transmite DPA, citată de Agerpres.
„Acest conflict nu poate ajunge la Rafah pe scară largă”, a spus Connell.
Linia de demarcaţie între Egipt şi Fâşia Gaza trece prin oraşul Rafah. Înainte de conflictul început în 7 octombrie, aproximativ 280.000 de persoane trăiau în partea palestiniană a oraşului Rafah. În prezent, aproximativ 1,5 milioane de oameni se află acolo încercând să se protejeze de luptele din enclava palestiniană.
Armata israeliană afirmă că în prezent se concentrează pe distrugerea structurilor din centrul şi sudul Fâşiei Gaza ale mişcării teroriste palestiniene Hamas.
Loviturile aeriene sunt aproape cotidiene la Rafah.
Peste 130 de angajaţi ai ONU şi-au pierdut viaţa în confruntările militare din Fâşia Gaza.
Editor : B.C.