Video Oamenii din apropierea centralei de la Zaporojie încep să părăsească regiunea. S-au format cozi uriașe de mașini
Data publicării:
Valul de bombardamente din ultima perioadă i-a pus pe fugă pe oamenii care trăiesc lângă centrala nucleară Zaporojie. S-au format cozi uriașe la ieșirea din orașul Energodar, la periferia căruia este instalația nucleară, iar pe rețelele sociale au apărut imagini cu mașini care stau în coloană.
De teama atacurilor, primarul localității le-a cerut oamenilor să rămână în case, dar mulți s-au săturat de bombardamentele intense și de incertitudine și au decis să plece.
De altfel, sâmbătă au fost din nou atacuri în zona centralei nucleare. Ca de obicei, rușii și ucrainenii se acuză reciproc pentru ele, cert este că au provocat o serie de incendii de vegetație, fără să facă victime.