O fată din Israel povestește că răpitorul Hamas a amenințat-o că nu o va elibera niciodată și că o să aibă copii cu el

Data actualizării: Data publicării:
Noga Weiss
Noga Weiss poveștește că răpitorul Hamas a amenințat-o că nu o va elibera niciodată și că o să aibă copii cu el. FOTO: Profimedia Images

O fată israeliană care a fost ținută ostatică de Hamas timp de aproape două luni după atacul din 7 octombrie a dezvăluit că răpitorul ei i-a spus că nu îi va da drumul pentru că vrea să o ia de nevastă și să aibă copii cu ea. În ziua a 14-a de la răpire, i-a dat un inel, a povestit fata care a adăugat că a trăit permanent cu teroarea că la un moment dat va fi împușcată în cap.

Noga Weiss, în vârstă de 18 ani, a povestit ce s-a întâmplat în a 14-a zi de când era ostatica teroriștilor Hamas în Gaza. Unul dintre răpitorii ei și-a mărturisit dragostea pentru ea, a spus ea, potrivit Times of Israel.

"Mi-a dat un inel în ziua 14 și am rămas cu el până în ziua 50. Mi-a spus: „Toți vor fi eliberați, dar tu vei rămâne aici cu mine și vei avea copiii mei”", a a spus fata.

Când a fost întrebată cum a răspuns la propunere, Noga a răspuns că s-a prefăcut că râde ca să nu fie împușcată în cap.

După câteva zile, răpitorul i-a spus lui Noga că o aduce pe mama ei ca să poată aproba căsătoria. "Am crezut că a fost ucisă, am crezut că sunt singură. Dintr-o dată, am aflat că ea era în viață, iar nu eram singură", a declarat Noga. Mama ei, Shiri Weiss, în vârstă de 53 de ani, i-a strigat teroristului că propunerea lui nu poate fi acceptată.

Răpitorii au mutat-o pe Noga în mai multe locuri în timpul calvarului de 50 de zile, iar de fiecare dată a fost pusă să poarte un hijab și să se țină de mână cu răpitorul, astfel încât să pară un cuplu căsătorit, a spus ea.

Răpitorii vorbeau frecvent despre cum Israelul le aparține de drept: "Oamenii nu înțeleg sentimentul de frică. Am stat 50 de zile, 24/7, cu gândul că se vor sătura de mine și mă vor împușca sau că nu vor avea nevoie de mine până la urmă. Sau că ne vor împușca în timp ce dormim noaptea".

Noga se afla cu părinții ei în casa lor din Kibbutz Be'eri când teroriștii au atacat în 7 octombrie. Tatăl ei, în vârstă de 56 de ani, a fost ucis. "Au început să tragă în ușă, cam 40 de focuri. Văzusem conversațiile pe WhatsApp și am înțeles ce se întâmplă. Oamenii scriau că le-a luat foc casa și apoi nu mai răspundeau. M-am ascuns sub pat, au intrat și au luat-o pe mama.  După ce au scos-o afară, am auzit împușcături. Am crezut că a fost ucisă", și-a amintit fata.

Surorile mai mari ale tinerei erau în căminele studențești în alte zone. Ele îi trimiseseră un mesaj pe WhatsApp și au îndemnat-o să fugă. Noga a încercat inițial să se ascundă în tufișurile din apropiere, dar a fost observată rapid de teroriști, a spus ea.

"În jur de 40 de teroriști m-au înconjurat cu Kalașnikovuri. Mi-au legat mâinile la spate. Când m-au luat, am văzut trupurile unor oameni pe care îi cunoșteam din kibbutz. Apoi m-au urcat într-o mașină", și-a amintit Noga.

Noga și mama ei au fost eliberate în 25 noiembrie, cu primul grup de ostatici.

Noga a recunoscut că evenimentele din 7 octombrie au făcut-o să-și piardă o mare parte din încrederea în Forțele de Apărare Israelului, dar a spus că încă intenționează să se înroleze în mai. "În ziua eliberării mele, văzând soldați în uniformă IDF, a fost prima dată [din 7 octombrie] când m-am simțit în siguranță", a spus ea.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...