O cursă internă a companiei aeriene Buddha Air din Nepal a transportat pasagerii într-o destinație greșită, informează CNN.
Întâmplarea a avut loc pe 18 decembrie, iar pasagerii care s-au îmbarcat într-o cursă a operatorului privat pe aeroportul internațional Tribhuvan din capitala Kathmandu au realizat abia la aterizare că au fost duși în orașul greșit. Avionul care trebuie să-i transporte în Janakpur zburase în Pokhara, al doilea mare oraș din Nepal. Cele două orașe sunt despărțite de 400 de kilometri.
Potrivit lui Astha Basnet, oficial al companiei Buddha Air, încurcătura s-a produs din două motive: nu au fost urmate procedurile și comunicarea a fost deficitară.
Din cauza vremii nefavorabile, multe aeroporturi nepaleze încep să opereze mai târziu în timpul zilelor de iarnă. Programul fiind redus, mult mai multe curse decolează într-un interval scurt de timp.
Cu toate acestea, situația a avut o rezolvare rapidă. Odată ce Budhha Air a realizat că a transportat pasagerii în altă destinație, aceștia au fost îmbarcați la loc în avion și au zburat către Janakpur. Nu există zboruri directe între Pokhara și Janakpur, dar Buddha Air a primit permisiunea pentru a efectua cursa.
Cei 69 de pasageri au ajuns în Pokhara în siguranță, dar cu câteva ore întârziere.
Buddha Air este o companie privată nepaleză care a început să opereze curse aeriene în 1997. Astha Basnet a anunțat că, în urma acestei încurcături, echipajele de zbor vor fi instruite suplimentar. Astfel de incidente se mai întâmplă, dar sunt rare. În 2019, o cursă British Airways care decolase din Londra și se îndrepta spre Dusseldorf a zburat din greșeală la Edinburgh.
Editor : V.M.