Nicolas Sarkozy, condamnat la închisoare cu executare, anunță că va face apel la decizia instanței

Data publicării:
Nicolas Sarkozy, cu mască de protecție, salută presa.
Nicolas Sarkozy, fost președinte al Franței, la una dintre înfățișările din procesul în cadrul căruia a fost condamnat la închisoare cu executare. Foto: Getty Images

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, va face apel după condamnarea sa la trei ani de închisoare, dintre care un an cu executare și doi cu suspendare. Fostul șef al statului francez a fost condamnat pentru acuzații de corupție și trafic de influență. Anunțul a fost făcut de avocata sa, conform Agerpres.

Jacqueline Laffont, avocata fostului președinte, spune că „după acest verdict extrem de sever, total nefondat și nejustificat, Sarkozy este calm dar rămâne hotărât să continue să își demonstreze nevinovăția”.

Chiar dacă și verdictul definitiv va fi tot de închisoare cu executare, sunt puține șanse ca Sarkozy să își execute pedeapsa într-un penitenciar - judecătorul care a dat sentința spune că ar accepta ca fostul președinte francez să își ispășească la domiciliu pedeapsa, monitorizat cu o brățară electronică.

Susţinătorii săi şi-au exprimat „stupefacţia şi tristeţea”, iar soţia sa, fostul model şi cântăreaţa Carla Bruni, a denunţat pe Instagram o „obstinaţie lipsită de sens”.

Cei doi coacuzaţi ai lui Nicolas Sarkozy, fostul înalt magistrat Gilbert Azibert şi fostul avocat al fostului preşedinte Thierry Herzog, au fost condamnaţi la aceeaşi pedeapsă, cu 5 ani de interdicţie profesională pentru cel din urmă, care de asemenea va face apel.

Această primă condamnare pentru Nicolas Sarkozy intervine în contextul în care el se va afla din nou în faţa judecătorilor pe 17 martie, pentru verdictul în procesul „Bygmalion”, care se referă la cheltuielile din campania sa pentru alegerile prezidenţiale din 2012, alegeri pe care le-a pierdut în favoarea lui François Hollande.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri