Netanyahu spune că Israelul va controla militar toate teritoriile palestiniene, „indiferent de ce se întâmplă”

Data publicării:
benjamin netanyahu face declaratii
Benjamin Netanyahu nu e de acord cu soluția cu două state. FOTO: Profimedia Images

Chiar şi în cazul aplicării soluţiei cu două state între israelieni şi palestinieni, Israelul îşi va păstra controlul militar asupra tuturor teritoriilor palestiniene, a declarat luni premierul Benjamin Netanyahu, citat de DPA, potrivit Agerpres.

„În orice caz, cu sau fără o reglementare permanentă, Israelul va menţine un control de securitate deplin asupra tuturor zonelor de la vest de râul Iordan”, inclusiv în Cisiordania şi Fâşia Gaza, a declarat Netanyahu într-un mesaj video.

SUA, cel mai important aliat al Israelului, şi-au intensificat apelurile la o reglementare cu două state, care să prevadă coexistenţa paşnică între Israel şi un stat palestinian, în baza frontierelor teritoriilor palestiniene ocupate de Israel din 1967 - Cisiordania, Ierusalimul de Est şi Fâşia Gaza.

Washingtonul militează, de asemenea, pentru o soluţie cu două state, văzând în aceasta un mijloc de a pune capăt atât actualului război din Fâşia Gaza, cât şi conflictului din Orientul Mijlociu, care durează de zeci de ani, notează DPA.

Netanyahu nu e de acord cu soluția cu două state

Netanyahu, pe de altă parte, un reprezentant al dreptei israeliene, şi-a construit îndelungata carieră politică în mare măsură pe opoziţia sa declarată faţă de soluţia cu două state, iar luni a reiterat această poziţie veche de zeci de ani.

El a declarat că va introduce o lege în conformitate cu decizia cabinetului său de respingere a „dictatelor internaţionale” care încearcă să impună crearea unui stat palestinian, lăudându-se cu deceniile în care a zădărnicit orice demers în acest sens, potrivit publicaţiei The Times of Israel.

În mesajul video citat, Netanyahu a spus că Israelul a rezistat luni de zile apelurilor internaţionale de a opri războiul din Fâşia Gaza împotriva grupării Hamas, dar că acum se confruntă cu noi presiuni, în special „o încercare de a ne impune înfiinţarea unilaterală a unui stat palestinian care va pune în pericol însăşi existenţa statului Israel”.

„Respingem categoric acest lucru”, a insistat premierul israelian.

După ce a trecut în unanimitate în cabinet, unde a remarcat „opinii diferite pentru un aranjament permanent”, Netanyahu a spus că este sigur că această lege va beneficia de un sprijin larg în Knesset (parlament), „arătând lumii că există un acord larg în Israel împotriva eforturilor internaţionale de a ne impune un stat palestinian”, conform publicaţiei citate.

Benjamin Netanyahu a adăugat că „toată lumea ştie că el este cel care a blocat timp de decenii înfiinţarea unui stat palestinian care ar fi pus în pericol existenţa israelienilor”.

Premierul spune că „Israelul va menţine un control de securitate deplin asupra întregului teritoriu aflat la vest de râul Iordan”

Poziţia sa, a afirmat el, nu a făcut decât să se consolideze după masacrul din 7 octombrie 2023 comis de comandourile Hamas.

„Indiferent de ce se întâmplă, Israelul va menţine un control de securitate deplin asupra întregului teritoriu aflat la vest de râul Iordan”, incluzând atât Fâşia Gaza, cât şi Cisiordania, a insistat prim-ministrul israelian.

Textul propunerii premierului este identic cu moţiunea aprobată duminică de cabinet, care declară că recunoaşterea unilaterală a unui stat palestinian „ar fi o recompensă masivă şi fără precedent pentru terorism şi ar descuraja orice viitor acord de pace”.

Israelul respinge vehement presiunile internaţionale privind avansarea pe calea creării unui stat palestinian, în urma unor rapoarte recente potrivit cărora SUA şi mai mulţi parteneri arabi ar pregăti un plan detaliat pentru un acord de pace cuprinzător care să includă un „calendar ferm” pentru crearea unui stat palestinian, notează The Times of Israel.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri