NATO îşi păstrează personalul civil în Afganistan: Sprijinim guvernul şi forţele de securitate „pe cât posibil”

Data actualizării: Data publicării:
AFGHANISTAN AIR FORCE, Kandahar, Kandahar Province, Afghanistan - 06 May 2021
Imagine dintr-un elicopter NATO a provinciei Kandahar, în mai 2021. Recent, talibanii au cucerit oraşul Kandahar. Foto: Profimedia Images

Ţările NATO vor continua să sprijine guvernul de la Kabul şi forţele de securitate afgane „pe cât posibil” şi îşi vor menţine în continuare personalul civil din ambasade în Afganistan, în ciuda amplei ofensive declanşate de către talibani care controlează în acest moment mare parte din ţară, declară secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Reprezentanţii NATO s-au reunit astăzi într-o şedinţă de criză, în contextul tot mai dificil cauzat de înaintarea forţelor talibane în Afganistan, care se apropie tot mai mult de capitala Kabul.

„Continuăm să analizăm ultimele evoluţii care au loc în teren şi suntem în legătură permanentă cu autorităţile afgane”, se arată în comunicatul semnat de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

„Ţelul nostru este să sprijinim guvernul afgan şi forţele de securitate pe cât posibil. Siguranţa personalului nostru este crucială”, se mai arată în comunicat.

Talibanii ar putea lua cu asalt Kabulul în următoarele zile. Care a fost primul gest făcut de talibani când au cucerit în 1996 capitala ţării

De asemenea, membrii Alianţei şi-au exprimat îngrijorarea faţă de actele de violenţă comise de talibani în cadrul ofensivei acestora, care includ atacuri asupra civililor, asasinate la comandă şi încălăcări ale drepturilor omului.

„Talibanii trebuie să înţeleagă că nu vor fi recunoscuţi de comunitatea internaţională dacă vor prelua conducerea ţării prin forţă”, informează NATO.

În acest timp, talibanii strâng tot mai mult laţul în jurul Kabulului şi provoacă temeri că un asalt final asupra capitalei afgane e la doar câteva zile distanţă.

Ultima oară când talibanii au deţinut controlul asupra Kabulului a fost în 1996, după patru ani de război civil. Unul din primele lucruri pe care le-au făcut talbianii atunci a fost să îl execute public pe preşedintele ţării din acel moment, Mohammad Najibullah.

Sub regimul instaurat de talibani, femeilor li s-a interzis să muncească iar fetelor să meargă la şcoală. De asemenea, femeile nu puteau ieşi din casă decât cu faţa acoperită şi însoţite de o rudă de sex masculin.

SUA şi UK se pregătesc de evacuarea Kabulului. Doar trei oraşe principale se mai află sub controlul autorităţilor afgane

Statele Unite au anunţat că vor trimite 3.000 de militari pe aeroportul din Kabul pentru a asigura evacuarea unei părţi din personalul ambasadei americane în Afganistan. La scurt timp, Regatul Unit a luat o măsură similară celei SUA, urmând să desfăşoare provizoriu în Afganistan aproximativ 600 de soldaţi pentru a-i sprijini pe cetăţenii britanici care părăsesc această ţară.

În ultimele opt zile, insurgenţii talibani au cucerit aproape jumătate dintre capitalele de provincie din Afganistan. Ei controlează cea mai mare parte a nordului, a vestului şi a sudului ţării. Capitala Kabul, Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nord, şi Jalalabad sunt singurele trei mari oraşe aflate încă sub controlul forțelor guvernamentale afgane.

Această ofensivă a talibanilor a fost lansată în mai, imediat după anunțul președintelui Joe Biden că armata americană se va retrage din Afganistan. Inițial programată pentru a se încheia în 11 septembrie, termenul a fost scurtat până la finalul lunii august.

Victoria talibanilor în Kandahar și ocuparea completă a orașului, al doilea cel mai mare din Afganistan reprezintă cel mai important pas al insurgenților în încercarea lor de a prelua controlul asupra țării și momentul care a declanșat alerta în NATO.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...