Un avion de pasageri a aruncat combustibil peste mai multe școli în timpul unei aterizări de urgență pe Aeroportul Internațional Los Angeles. Cel puțin 60 de persoane, multe dintre ele copii, au fost tratate după ce au suferit iritații ale pielii și probleme respiratorii, scrie BBC.
Au fost afectaţi copii şi adulţi din şase şcoli.
Deşi afecţiunile suferite au fost minore, reacţiile oficialilor au fost virulente.
"Sunt foarte supărată. Este o școală elementară, aceștia sunt copii mici", a declarat Elizabeth Alcantar, primarul orașului Cudahy, în care se afla una dintre şcoli.
Autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanţele acestui incident.
"Există proceduri speciale de aruncare de combustibil pentru aeronave. Acestea impun că poate fi eliberat deasupra unor zone nepopulate, de obicei la altitudini mai mari, astfel încât combustibilul să se disperseze înainte de a ajunge la sol.", a declarat Allen Kenitzer, purtător de cuvânt al Administrației Federației pentru Aviație.
Potrivit regulilor de transport aerian, combustibilul poate fi aruncat în timpul unei aterizări de urgență, dar numai în zonele aprobate și de la înălţime mare.
Zborul Delta Airlines a revenit la aeroport din cauza unei probleme cu motorul.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media