Guvernul Statelor Unite a transmis, miercuri, că încă nu există nicio informație despre Travis King, soldatul american care a trecut în mod bizar granița intercoreeană în timpul unui tur al Zonei Demilitarizate care desparte cele două Corei. Se crede că King este reținut de autoritățile imprevizibilului stat nord-coreean.
„Continuăm să lucrăm împreună cu ONU pentru a determina starea şi locul în care se află soldatul Travis King”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller. „Continuăm să colectăm informaţii”, a adăugat el, recunoscând că Statele Unite nu știu încă nimic cu privire la soarta soldatului lor.
Miller a informat despre contacte cu Coreea de Sud şi Suedia, care acţionează ca intermediar între Statele Unite şi Coreea de Nord, şi a precizat că Pentagonul a încercat să comunice cu armata nord-coreeană, fără succes deocamdată.
Incidentul, care ameninţă să deterioreze mai mult relaţiile dintre SUA şi Coreea de Nord, rămâne învăluit în mister, iar circumstanţele acestuia sunt încă neelucidate.
Citiți și: Ce înseamnă pentru SUA fuga militarului american în Coreea de Nord. Zona Demilitarizată, printre cele mai periculoase locuri de pe glob
Identificat de armata americană, Travis King, soldat angajat din 2021, a trecut „de bunăvoie şi fără autorizaţie” graniţa dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord, tehnic în stare de război, cu ocazia unei vizite în Zona Demilitarizată (DMZ) care separă cele două ţări.
Conform informaţiilor difuzate de CBS citând oficiali americani, el urma să fie trimis înapoi în Statele Unite din motive disciplinare, dar a reuşit să părăsească aeroportul şi să se alăture unui grup de vizitatori ai DMZ.
Editor : Adrian Dumitru