Ministerul rus al Apărării susține că atacul centralei nucleare de la Zaporojie, din Ucraina, a fost declanșat de „regimul naționalist de la Kiev”, scrie The Guardian.
Un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării a declarat că centrala nucleară funcționează normal și că întreaga zonă se afla sub controlul forțelor ruse încă de pe 28 februarie.
„Noaptea trecută, în zona adiacentă a centralei, a avut loc o încercare a regimului naționalist de la Kiev de a declanșa o provocare monstruoasă”, a afirmat purtătorul de cuvânt Igor Konașenkov.
În plină invazie rusă a Ucrainei, centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din țară, dar și din Europa, a fost bombardată intens azi-noapte. Un obuz a lovit o clădire administrativă și a declanșat un incendiu în incinta sitului centralei. Vineri dimineață, serviciile de urgență ucrainene au confirmat că au reușit să stingă incendiul, însă centrala este sub controlul rușilor. Nivelul de radiații este în prezent normal.
Kievul acuză Moscova că recurge la „teroarea nucleară”. Prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, a cerut o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU în următoarele ore pentru a discuta despre această situație.
Editor : B.P.