Video Mii de oameni cer televiziunii de stat din Belarus să spună adevărul. Duminică ar putea fi o zi-cheie pentru protestatari

Data actualizării: Data publicării:
Oameni care protestează și cer televiziunii de stat să relateze cu obiectivitate despre ceea ce se întâmplă în țară după realegerea lui Aleksandr Lukașenko pentru al șaselea mandat de președinte
Oameni care protestează și cer televiziunii de stat să relateze cu obiectivitate despre ceea ce se întâmplă în țară după realegerea lui Aleksandr Lukașenko pentru al șaselea mandat de președinte Foto: Profimedia

Mii de oameni s-au adunat sâmbătă în fața sediului televiziunii de stat din Belarus cerând ca protestele să fie mediatizate. Protestatarii au avut bannere pe care scria „Spuneți oamenilor adevărul”, relatează BBC News.

Protestatarii au rămas în stradă, în fața sediului televiziunii, câteva ore, până la lăsarea serii:

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

A fost a șaptea zi când oamenii ies pe stradă pentru a denunța alegerile de duminica trecută prin care președintele Aleksandr Lukașenko și-a asigurat al șaselea mandat, un scrutin pe care protestatarii îl consideră incorect și marcat de fraude.

În ciuda protestelor care au căpătat o amploare din ce în ce mai mare, televiziunea de stat din Belarus nu a transmis niciodată imagini. Tot ce a apărut în spațiul public este din surse independente sau sunt filmări ale unor jurnaliști străini. 

În ziua alegerilor, presa de stat din Belarus a transmis numai declarații ale susținătorilor lui Lukașenko. Ulterior, a arătat doar urmările confruntărilor violente ale demonstranților cu forțele de ordine, a dat vina pe protestatari și a făcut apel la populație să nu participe la demonstrații de stradă.

Jurnaliști amenințați după ce și-au dat demisia

Din cauza acoperirii distorsionate a evenimentelor, mai mulți jurnaliști au demisionat în semn de protest. Printre ei, se numără realizatoarea unei emisiuni de la STV, Tatiana Borodkina. În urmă cu câteva zile, ea și familia ei au părăsit țara și au mers în Ucraina. Acolo jurnalista a explicat că era amenințată de forțele de securitate pentru că își dăduse demisia. „Mi-au spus să nu cumva să mă apuc să vorbesc, pentru că a doua zi nu voi mai avea copii”, a povestit Borodkina.

În plus, în jur de 100 de angajați ai televiziunii s-au alăturat protestatarilor, sâmbătă, și spus că au de gând să intre în grevă începând de luni. Deja se semnează o petiție în sprijinul unei astfel de mișcări. „Ca toată lumea, cerem alegeri corecte și eliberarea celor deținuți în timpul protestelor”, a declarat un angajat al televiziunii.

Duminică, „Marșul libertății”

Sâmbătă, au apărut imagini din timpul protestelor care surprind momentul uciderii unui manifestant pașnic. La scurt timp după aceea, președintele Aleksandr Lukașenko a anunțat că a vorbit cu Vladimir Putin, iar liderul de la Kremlin a promis că va ajuta regimul de la Minsk.

Mii de persoane au fost arestate în timpul protestelor, băgate în închisori și torturate. Tot mai multe mărturii apar în acest sens. Oficial, autoritățile au recunoscut că sunt doi morți și sute de răniți, dar bilanțul victimelor ar putea fi mai mare.

Duminică este considerată o zi-cheie. Se împlinește o săptămână de la scrutinul controversat care a scos oamenii în stradă, iar lidera opoziției, Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania, le-a cerut oamenilor să manifesteze pașnic. Oamenii se mobilizează deja să iasă la „Marșul libertății”.

Redactor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...