Phenianul a răspuns îngrijorărilor exprimate de șeful NATO, Jens Stoltenberg, legate de potențiala țintă pe care o reprezintă Europa în fața rachetelor balistice intercontinentale nord-coreene.
Într-un interviu oferit săptămâna trecută ziarului Yomiuri Shimbun, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a atras atenția: „Recunoaștem faptul că și Europa a intrat în raza de acțiune a rachetelor (nord-coreene, n.r.), iar statele membre NATO sunt deja în pericol”.
Răspunsul Coreei de Nord la semnalul de alarmă al lui Stoltenberg? Cotidianul partidului de guvernământ de la Phenian, Rodong Shinmun, a contracarat afirmațiile șefuljui NATO, precizând că acestea sunt „false și neîntemeiate”, transmite Newsweek.
Statele europene se află geografic pe linia de acțiune a rachetelor intercontinentale nord-coreene, dar Phenianul nu are nicio intenție în a ținti Europa, ci sistemul său balistic este destinat exclusiv Statelor Unite, a subliniat oficiosul regimului lui Kim Jong-un, potrivit sursei citate.
„Rachetele balistice sunt pentru a descuraja isteria americană a războiului nuclear și pentru a asigura pacea și siguranța în Peninsula Coreeană și în regiune, nu pentru amenințarea Europei și a întregii lumi”, se arată într-un comentariu publicat în Rodong Shinmun.
Președintele american Donald Trump a adresat miercuri la Seul un avertisment „dictaturii crude” de la Phenian, îndemnând-o să nu subestimeze niciodată determinarea Statelor Unite și a aliaților acestora.
„Toate națiunile responsabile trebuie să își unească forțele pentru a izola regimul brutal din Coreea de Nord”, a declarat Donald Trump de la tribuna Adunării Naționale sud-coreene.
„Nu puteți sprijini, nu puteți aproviziona, nu puteți accepta”, a adăugat el, citând China și Rusia, doi aliați tradiționali ai Phenianului.
„Nu ne subestimați, nu ne puneți la încercare. Ne vom apăra securitatea comună, prosperitatea noastră comună și libertatea noastră sfântă”, a mai spus președintele Statelor Unite la adresa Coreei de Nord în fața parlamentului de la Seul.
„Vremea forței a venit”, a mai spus liderul administrației de la Casa Albă, într-un discurs deosebit de incisiv care a contrastat cu tonul mult mai reținut adoptat cu o zi înainte.
Donald Trump a început marți prima sa vizită oficială în Coreea de Sud, după luni de degradare continuă a situației din Peninsula Coreeană. Cauza o constituie intensificarea programelor militare ale Phenianului, care a realizat în septembrie cel de-al șaselea test nuclear, cel mai puternic de până acum, și a testat mai multe rachete susceptibile potențial să atingă teritoriul american.