VIOLENŢE LA CAIRO. Mohamed Morsi a fost plasat oficial în detenție

Data publicării:
mohamed mursi sau morsi presedinte egipt - reuters

ACTUALIZARE 16.41. Violențe la Cairo după anunțul privind plasarea în detenție a fostului președinte al Egiptului, Mohamed Morsi. Cel puțin zece oameni au fost răniți în ciocnirile dintre susținătorii și adversarii acestuia. 

El este acuzat că a colaborat cu mişcarea teroristă palestiniană Hamas, în timpul revoltelor din 2011, care au culminat cu îndepărtarea de la putere a lui Hosni Mubarak.

Decizia de încarcerare a fost luată de un tribunal din Cairo, dar Frăţia Musulmană, gruparea islamică din care provine fostul preşedinte, susţine că în spatele acestei decizii se află de fapt şefii Armatei, care conduc Egiptul de la începutul lunii.

Mohamed Morsi a fost îndepărat de la putere pe 3 iulie, în urma unei revolte populare, susţinută de armată. De atunci, el a fost reţinut într-un loc secret, sub controlul militarilor. 

Citiți și: MAE. Atenționare de călătorie în Egipt, din cauza mișcărilor de protest

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri