Persoana care filmează aceste imagini, punându-şi viaţa în pericol, este o femeie. Îmbrăcată în ţinuta obligatorie - niqab - ea străbate străzile din Raqqa, unde jihadiştii fac legea din luna martie. Peste tot sunt bărbaţi înarmaţi. Uneori, chiar şi femei, îmbrăcate în acelaşi niqab, înarmate cu AK-47. Aceasta îşi duce copii la locul de joacă. Dintr-o dată, femeia care poartă camera ascunsă este luată la întrebări de un bărbat care o observa de la distanţă.
„- Hei, vino aici! Trebuie să te comporţi mai atent când te afli într-un spaţiu public.
- Ce-am făcut?
- Ţi se vede faţa.
- Într-adevăr? Îmi pare nespus de rău. E posibil ca vălul meu să fie prea transparent. Îmi cer scuze.
- Trebuie să fii foarte atentă, să te acoperi. Allah le iubeşte pe femeile care se acoperă.
- Am înţeles. Aşa voi face”.
Niqab, rugăciuni la comandă, niciun fel de muzică, niciun fel de distracţie... toate acestea le-au fost impuse. Mii de femei siriene suferă din această cauză. Pe de altă parte, unele dintre ele acceptă de bunăvoie aceste lucruri, chiar dintre cele venite din Franţa.
Un internet cafe, în centrul oraşului Raqqa.
În faţa fiecărui monitor, mai multe femei vorbesc într-o franceză perfectă.
De fapt, toate vorbesc cu rudele lor din Franţa.
„- Nu mă întorc mamă. Ţi-o spun pe şleau. Trebuie să înţelegi asta, să accepţi că nu mă întorc. Nu mi-am asumat atâtea riscuri pentru ca acum să mă întorc în Franţa. Nu mai vin în Franţa. Nu vreau să revin acolo, pentru că îmi este foarte bine aici, mamă”, spune una dintre ele.
Uneori, de cealaltă parte, sunt rudele care nu pot înţelege alegerea radicală făcută de aceste femei.
Astfel de femei, care au venit în Siria pentru a se căsători aici sau şi-au urmat viitorii soţi, constituie un element esenţial al propagandei şi strategiei urmate de gruparea fundamentalistă.