Speriaţi la culme, oamenii au chemat în ajutor un specialist în prinderea şerpilor. Au aflat de la acesta că reptila respectivă e un şarpe-tigru, unul dintre cei mai veninoşi de pe planetă.
Specialistul s-a chinuit minute bune să-l prindă, evitând în mai multe rânduri să fie muşcat. Într-un final, şarpele a fost băgat într-un sac şi a fost eliberat departe de orice zonă locuită, aşa cum prevede legea în Australia. Cel mai probabil, şarpele se refugiase în instalaţia de aer condiţionat din cauza temperaturilor ridicate, care au ajuns la 40 de grade Celsius.