VIDEO. Prinţul George a fost botezat

Data publicării:
printul george botez mediafax

Printre invitați au figurat și prințul de Wales, ducesa de Cornwall și prințul Harry. Nașii au fost prieteni ai cuplului.

Înainte de a intra în capelă, pentru slujba oficiată de arhiepiscopul de Cantebury, prințul William le-a spus invitaților: „Este pregătit. Până acum totul merge bine”.

FOTO: MEDIAFAX / AFP

Prințul George a fost îmbrăcat într-o cămășuță specială pentru botez, cu dantelă, imitație a celei folosite de mai mult de 60 de membri ai familiei regale, din 1841 încoace.

Kate a purtat un costum crem Alexander McQueen și o pălărie asortată, semnată Jane Taylor. 

Cu toate că regina, prințul Charles și prințul William au primit botezul la palatul Buckingham, ducele și ducesa de Cambridge au decis să renunțe la tradiție și au organizat evenimentul la capela regală a palatului St. James, unde sicriul prințesei Diana a fost așezat înainte de funeralii, în 1997.

Prinţul George va primi o pajişte în inima Transilvaniei, drept dar de botez. Anunţul a fost făcut de contele Kalnoky, un apropiat al prinţului Charles, bunicul lui George. 

Îndrăgostit de natură, contele speră să atragă astfel atenţia lumii întregi asupra speciilor rare de flori sălbatice care cresc pe dealurile României. Darul va fi, cu siguranță, şi pe placul prinţului Charles, bunicul micului prinţ, a cărui pasiune pentru Transilvania este deja de notorietate.

„La final va fi servit un tort care reprezintă de fapt un etaj din tortul de nuntă al părinților”

„A fost un număr restrâns de invitați, și din cauza mărimii capelei, care are doar circa 40 de locuri. Părinții au dorit însă să aleagă un loc atât de intim. În privința nașilor, conform tradiției, copiii din familia regală au cel puțin 6-7 nași. Dacă era principesă, ar fi avut mai multe doamne în rândul nașilor”, a explicat la Digi24 Sandra Gătejeanu, director de protocol al Casei regale a României.

„Am observat îmbinarea tradițiilor și a elementelor de modernitate, s-a văzut și la căsătorie, se observă și acum”, a subliniat ea. „Ei încearcă să fie doi părinți obișnuiți, încearcă să îndepărteze constrângerile generate de calitatea de a fi membru al familiei regale, să petreacă mai mult timp cu copilul. Și nașii sunt aleși pentru a încerca să arate prințului părți diverse din societatea britanică”, a spus Sandra Gătejeanu.

„Urmează o recepție privată, la Clarence House, reședința prințului Charles. La final va fi servit un tort care reprezintă de fapt un etaj din tortul de nuntă al părinților. Așa e obiceiul în Marea Britanie, se conservă un etaj sau două din tortul de nuntă, în funcție de câți copii plănuiește cuplul să aibă, pentru a continua fericirea apărută în ziua căsătoriei”, a mai spus invitata. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ultimul soldat american care a plecat din Afganistan, desemnat să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Anca Țurcașiu, val de reacții pe rețelele sociale după ce s-a fotografiat alături de iubit: „Până la urmă...
Film Now
Următorul James Bond „va oferi ceva diferit”. Actorul ales va trebui să aibă în vedere un contract pentru cel...
Adevarul
„Corecția” barbară pe care un bărbat i-a aplicat-o soției: I-a tăiat părul cu toporul, a ras-o în cap şi a...
Newsweek
Rămâi fără pensie dacă poștașul nu te găsește acasă. Șeful Postei Române confirmă
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Inundații Spania
Cum se răspândesc online teoriile conspirației referitoare la inundațiile catastrofale din Spania
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un cuplu în dormitor, atunci când s-a întors de la muncă: „Doar în Australia poți...
Film Now
Paul Teal, actorul din „One Tree Hill”, a murit la doar 35 de ani. Logodnica lui: „O parte din mine a murit...
UTV
Christina Aguilera, imagine rara alaturi de logodnicul ei, Matt Rutler, si cei doi copii, Max si Summer