VIDEO. Prima conversaţie dintre un om şi un robot, în spaţiu, a avut loc la începutul acestei luni

Data publicării:
robot

Pe 6 decembrie, roboţelul Kirobo s-a întâlnit pentru prima dată cu cel căruia trebuie să îi ţină companie, astronautul Koichi Wakata. Cei doi au avut dialogul următor:

- Kirobo, ce ai făcut de când ai ajuns în spaţiu?

- Am privit cât de frumos e totul. Oamenii mi-au spus că Pământul este albastru.

- Văzut de aici, Pământul arată frumos, într-adevăr.

- Este atât de frumos încât am făcut fotografii şi le-am trimis prietenilor de pe Pământ.

Maşinăria de 34 de centimetri ştie să recunoască feţe şi să înregistreze imagini. Creatorii ei spun că pe viitor astfel de roboţi vor fi ajutoare de nădejde pentru cosmonauti.

„Ei pot transmite astronauţilor indicaţii de pe Terra şi pot să îi ajute în activităţile lor”, explică Tomotaka Takahashi, de la Universitatea din Tokyo.

Pe Pământ, specialiştii niponi au pregătit un alt roboţel vorbitor, Mirata, pentru a fi utilizat ca termen de comparaţie, dacă Kirobo dă rateuri. Deocamdată, roboţelul de pe Staţia Spaţială e în formă maximă şi așteaptă ca Moş Crăciun să îi aducă o rachetă de jucărie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri