VIDEO. Fără pantaloni în metrou. Mii de oameni au călătorit, în marile oraşe, doar în lenjerie intimă

Data publicării:
pantaloni

Zeci de mexicani şi-au invins prejudecăţile şi au renunţat la pantaloni pentru o călătorie cu metroul. Unii au intrat în joc din distracţie, chiar dacă alţi călători îi priveau dezaprobator.

„Unii se uită la tine cu dispreţ sau par speriaţi sau pur şi simplu se uită în sus pentru că nu sunt de acord cu ceea ce faci. Mai sunt oameni care râd şi cer să îţi facă o fotografie”, spune o femeie.

În metroul din Hong Kong, zeci de pasageri au circulat cât se poate de serioşi în pantaloni scurţi sau chiar în lenjerie intimă. Evenimentul „Fără Pantaloni” a început să devină tot mai popular în metropola asiatică.

„Lucrurile încep să se schimbe şi pe aici. Oraşul Hong Kong e puţin mai serios, de vreme ce toată lumea este istovită de cât munceşte şi toţi sunt concentraţi. Iar ceilalţi călători aproape că nici nu mai bagă de seamă”, afirmă un tânăr.

Acţiunea „Fără Pantaloni” a fost iniţiată în urmă cu 12 ani de câţiva americani în metroul din New York. De atunci, mişcarea a cuprins aproape toate metropolele lumii în încercarea de a lăsa deoparte, măcar pentru o zi, seriozitatea care îi caracterizează de cele mai multe ori pe cei care călătoresc cu metrourile în marile oraşe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri