Avalanşa produsă la 5.800 de metri altitudine a urnit zeci de tone de zăpadă. I-a speriat chiar şi pe cei care se aflau la baza muntelui, acolo unde sunt taberele alpiniştilor care se pregătesc de expediţie. Valurile de zăpadă au ajuns până la ei. Atunci şi-au dat seama că au fost martori la o tragedie. Ştiau că pe munte lucrează ghizi nepalezi care pregăteau frânghiile pentru alpinişti şi rutele pentru turiştii care urmează să urce Everestul.
„După această avalanşă cred că cel mai bine ar fi să anuleze toate expediţiile de anul acesta. Pentru că până acum am pierdut 20 de oameni. Ar fi un semn de respect pentru ei”, a spus unul dintre șerpași.
Familiile celor care şi-au pierdut viaţa pe munte aşteaptă ca trupurile şerpaşilor să fie aduse acasă. În templele din toată ţara au fost organizate ceremonii în memoria lor.
Taberele de bază de pe Everest sunt pline în această perioadă a anului. Aproximativ 300 de alpinişti se pregătesc de expediţii pe cel mai înalt vârf. Luna mai este perioada propice pentru astfel de ascensiuni. Trei mii de oameni au urcat pe cel mai înalt vârf din lume din 1953, când a fost cucerit de Edmund Hillary şi Tenzing Norgay. Muntele şi-a luat şi el tributul: peste 200 de alpinişti nu s-au mai întors niciodată acasa.