Viaţa trăită cu frica de Ebola. Din cauza epidemiei, oamenii din Liberia şi-au schimbat total obiceiurile

Data publicării:
ebola liberia

Epidemia de Ebola i-a făcut pe oamenii din Liberia să-şi schimbe total obiceiurile. Se spală foarte des pe mâini cu soluţie dezinfectantă, nu se mai îmbrăţişează şi păstrează distanţa faţă de ceilalţi oameni, în mijloacele de transport în comun.

Mergi împreună cu familia la biserică, dar e un loc în care trebuie să fii atent, fiindcă acolo se adună mulţi oameni. Nu există strângeri de mână sau îmbrăţişări în biserică, stăm departe unii de ceilaţi”, spune un bărbat.

În afară de mii de vieţi, epidemia de Ebola a distrus, aşadar, şi socializarea. Oamenii nu se mai întâlnesc în baruri sau restaurante, iar singura modalitate prin care mai comunică este la telefon.

Efectele epidemiei se simt din plin şi în magazine.

Înainte, obişnuiam să folosim o jumătate de pungă de orez, pentru care plăteam 1.150 de dolari liberieni (12,5 dolari americani, n.red.) Dar de la începutul epidemiei de Ebola, preţul a ajuns la 1.500. O pungă întreagă de orez a ajuns să coste 50 de dolari!”, spune o femeie.

În ţara vecină, Sierra Leone, mai multe sate au fost plasate în carantină. Oamenii nu au voie să-şi părăsească localitatea, dar oficialii spun că acest lucru este greu de pus în practică.

Din Statele Unite vin veşti mai bune - cameramanul care a luat Ebola în timp ce filma în Africa s-a vindecat. Iar în Elvetia a început testarea a două vaccinuri, făcute din sângele unor pacienţi care s-au vindecat după ce s-au infectat cu virusul febrei hemoragice. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...