Oficialul ungar a amintit că executivul comunitar a propus ca statele membre ale Uniunii Europene care refuză să primească refugiați, în urma redistribuirii, să plătească o amendă de 250.000 de euro pentru fiecare persoană nepreluată, iar Ungariei i-a fost repartizată o cotă de 1.290 de migranți.
„Așadar, vorbim despre o sumă foarte mare”, a subliniat oficialul de la Budapesta. El a precizat că Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia vor acționa în comun pentru respingerea acestei propuneri.
Parlamentul ungar a aprobat, marți, inițiativa guvernului de organizare a unui referendum privitor la propunerea Comisiei Europene de introducere a unui sistem de cote obligatorii de migranți pentru statele membre.