Un român, martor la evenimentele tragice din Paris: Este stare de război, sunt victime pe jos, sunt ambulanţe
„Este stare de război, sunt victime pe jos, sunt ambulanțe, străzile sunt blocate de poliție, care ne-a spus să nu părăsim casa pentru că e periculos. Voi încerca să ies mai târziu să văd ce se întâmplă, dar nu știu dacă am șansa să ajung la locul unde s-a întamplat.
Aseară eram în stradă cu prieteni de-ai mei, la 100 de metri de Bataclan, am auzit ce s-a întamplat și am plecat repede acasă și Poliția ne-a spus să ne închidem în apartament și să nu ieșim în stradă.
Stau la Paris de 15 ani de zile, este problema cu Siria, cu Irak, cu tot ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, cei ce au pus bomba la Bataclan au strigat că e pentru Siria.
E pentru prima oară când se întâmplă așa ceva în mijlocul Parisului. Au fost o parte care au pus bombe la Bataclan și altii la Stade de France și o parte au început să tragă cu mitralierele în turiști.
Un terorist cu bombe pe el poate circula printre noi și nu se vede. Nu cred că se va schimba nimic.
Am început să sun, dar unii aveau telefoane închise, alții prin metrouri. M-a sunat familia din țară toată noaptea, îngrijorați dacă sunt bine.
Este foarte multă poliție, foarte mulți martori de la Bataclan au fost transportați la sediul poliției judiciare din Paris și sunt foarte multe ambulanțe și se aud sirenele. Am auzit că sunt aproape 100 și ceva de răniți și 80 în stare gravă.
Sunt zone liniștite, aici nu au fost niciodată probleme, nu sunt cartiere cu probleme din Paris, cele cu probleme sunt în nordul și în sudul Parisului. Este Notre Damme aici la 10 minute de mers pe jos. Nu au fost niciodată probleme în acest cartier.
S-a instaurat starea de criză pe tot teritoriul Franței și nu știu ce vor face, dar vor face ce vor putea. Împotriva oamenilor care au bombe puse sub haină nu poți face mare lucru”, a declarat Daniel Rotaru la Digi24.
Citiți și: Premierul desemnat Dacian Cioloș, reacție după atentatele teroriste de la Paris
TEROARE LA PARIS. Filmul evenimentelor
TEROARE LA PARIS. PESTE 120 DE MORȚI ÎN ATACURI FĂRĂ PRECEDENT
Atacuri dejucate în Franța de la atentatul asupra „Charlie Hebdo”
Atacuri la Paris. Reacția președintelui României și a altor politicieni
TEROARE LA PARIS. Martor al atacurilor: Am auzit două explozii și împușcături. Toată lumea era speriată, alerga peste tot
Atentate teroriste la Paris: Facebook îi ajută pe cei din Franța să-și anunțe prietenii că sunt în siguranță
TEROARE LA PARIS. Starea de urgență, o procedură foarte rară, creată în timpul Războiului din Algeria
Zeci de atentate teroriste în primele luni ale anului 2015
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News