Un ofiţer de poliţie înarmat, aflat în tratament psihiatric, s-a baricadat miercuri într-o sală dintr-un spital din Istanbul şi a încercat să se sinucidă, provocând panică, a anunţat un reprezentant al spitalului, relatează The Associated Press.
Presa turcă a scris anterior că bărbatul a luat ostatici medici şi membri ai personalului Spitalului Cerrahpasa din Istanbul, potrivit News.ro.
Însă Zekayi Kutlubay, medicul-şef al spitalului, a declarat că tot personalul a fost evacuat din secţia de psihiatrie şi că poliţistul a rămas singur.
Poliţiştii negociau cu colegul lor, în încercarea de a-l convinge să nu se sinucidă, potrivit medicului.
„Este singur în sală”, a declarat Kutlubay pentru presă în faţa spitalului.
„Nu există nicio criză a ostaticilor. Cu voia lui Allah îl vom convinge să se predea”, a adăugat el.
Kutlubay a precizat că poliţistul a primit tratament psihiatric în ultimii doi ani şi că poliţia i-a confiscat arma.
„Pistolul nu este al său, dar din nefericire are un pistol cu el”, a spus medicul.
Turcia se află în stare de alertă în urma unei serii de atacuri sângeroase, ultimul la un club de noapte din Istanbul, de Revelion, soldat cu 39 de morţi.